Cum recuperez banii de la o firmă aflată în insolvenţă

De regulă, în cazul în care aveţi de primit o sumă de bani de la o societate comercială, puteţi să solicitaţi în instanţă plata acestei sume într-un termen de 3 ani de la data la care suma respectivă trebuia să fi fost achitată.
Situaţia se schimbă radical, însă, în cazul în care societatea respectivă intră în procedura de insolvenţă. Astfel, conform legii insolvenţei, au dreptul să participe la procedură şi să solicite plata creanţelor doar creditorii care depun o cerere de admitere a creanţelor până la expirarea termenului-limită fixat de către judecător în acest sens.
Prin urmare, pentru a nu pierde dreptul de a cere plata creanţelor, este esenţial să depuneţi la timp cererea de admitere a creanţelor la masa credală.

Ce trebuie să conţină cererea de admitere a creanţelor?

Legea nu prevede un formular standard care să fie folosit ca şi cerere de înregistrare a creanţei, ci creditorul poate să pregătească acest document cum crede de cuviinţă, cu condiţia de a include în această cerere cel puţin următoarele informaţii minimale cerute de art. 65 din Legea insolvenţei:
• numele/denumirea creditorului
• domiciliul/sediul creditorului
• suma datorată de către societate în insolvenţă
• temeiul creanţei (adică, o scurtă descriere a motivelor în baza cărora creditorul solicită sumele respective; ex.: încălcarea unei obligaţii contractuale, neachitarea preţului etc.)
• menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii (în cazul în care, spre exemplu, plata de către debitoare a sumei solicitate a fost garantată cu o ipotecă sau cu o altă garanţie, va trebui menţionat şi acest aspect în cerere)
La cerere, vor trebui anexate copii de pe documentele justificative ale creanţei (ex. contracte, facturi etc.) precum şi, dacă este cazul, ale actelor de constituire de garanţii (ex. contracte de ipotecă).
Sfat practic: Cererea împreună cu documentele justificative vor trebui depuse în dublu exemplar. Cererea va trebui semnată de către creditor iar pe copiile de pe documentele justificative creditorul va trebui să scrie „conform cu originalul”, certificând această conformitate prin semnătura sa.

Unde se depune cererea?

Cererea de înregistrare a creanţei precum şi documentele însoţitoare se depun la Tribunalul competent să soluţioneze dosarul de insolvenţă respectiv. Ca regulă, Tribunalul competent este cel din judeţul în care societatea în insolvenţă are sediul social. Adresa exactă a Tribunalelor se găseşte şi pe Portalul instanţelor judecătoreşti.

Până când trebuie depusă cererea?

Potrivit art. 64(1) din Legea insolvenţei nr. 85/2006, cererea de înregistrare a creanţei trebuie depusă „în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii”.
Prin urmare, pentru a vă asigura că veţi depune cererea în termen, este necesar să identificaţi termenul limită de înregistrare stabilit de către judecătorul – sindic.

Care sunt costurile?

Conform legii, pentru depunerea unei cereri de înregistrare a creanţei:
(i) trebuie achitată o taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei şi
(ii) trebuie depus la dosar un timbru judiciar în valoare de 0,3 lei
Atenţie: Dovada achitării taxei de timbru şi timbrul judiciar vor trebui depuse la instanţă. Pentru evitarea riscului ca cererea dvs. să fie respinsă ca „netimbrată” este recomandabil ca atât dovada achitării taxei de timbru cât şi timbrul judiciar să fie depuse la Tribunal o dată cu cererea de înregistrare a creanţei.
În afară de taxa judiciară şi de timbrul judiciar menţionat mai sus, mai pot apărea alte cheltuieli suplimentare, în funcţie de modul în care creditorul decide să-şi exercite drepturile (ex. taxe poştale, în cazul în care cererea se depune prin poştă, onorariu de avocat, în cazul în care se apelează la serviciile unui asemenea specialist etc.).

Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. COLTUC MARIUS
(P)

Leave a Comment