Credite pentru fermierii sălăjeni

 

Agricultorii din judeţ pot beneficia de sprijin pentru accesarea de credite. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă – Campania 2012, care intentionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat, la nivel naţional, convenţii cu APIA. Creditele acordate fermierilor sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean sau local al APIA Sălaj unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2012 va elibera o adeverinţă prin care confirmă ca beneficiarul a
depus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafaţă (SAPS) pentru anul 2012 şi că au
fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată, conform reglementarilor în vigoare. Nu pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie). În Sălaj, la această dată, potrivit informaţiilor furnizate de Ioan Tărău, şef serviciu în cadrul APIA, sunt incluşi în procesul de verificare prin teledetecţie 1.958 de fermieri (1.123 sunt incluşi la verificările pentru eco-condiţionalitate). În adeverinţă se menţionează şi suprafaţa determinată pentru plată şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite. Valoarea creditului poate fi de până la 90 la sută din suma cuvenită din SAPS. Menţionăm că APIA a încheiat astfel de convenţii şi pentru campaniile SAPS 2007 – 2011. În aceste zile, s-a eliberat o adeverinţă, iar în anul precedent, la nivel de judeţ s-au eliberat adeverinţe pentru 23 de fermieri, pentru 1.790,69 de hectare.

Leave a Comment