Consilierii municipali nu scumpesc taxele şi impozitele pe 2013

VIDEO
Impozitele şi taxele nu vor fi majorate pentru anul 2013, acestea rămânând la nivelul actual, proiectul de horătâre pentru aprobarea acestei măsuri fiind aprobat în şedinţa ordinară de luni a Consiliului Local Zalău. La întâlnire au fost prezenţi 21 de consilieri, întrunind necesarul pentru supunerea la vot a celor 22 de proiecte de hotărâre, unul fiind retras de pe ordinea de zi.
Printre aceste proiecte s-a numărat şi cel privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2013, a tarifelor şi chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Zalău. Consilierul PDL Adrian Margin a ridicat unele comentarii asupra faptului că, în condiţiile în care se păstrează cuantumul de anul trecut, s-ar fi putut majora şi procentul la facilităţi, mai mare de cei 5 la sută cât sunt în prezent la plata anticipată a impozitelor. Acesta a fost nemulţumit şi de faptul că proiectul conţine un articol prin care contribuabililor care înregistrează creanţe fiscale de până în 40 de lei să le fie anulate datoriile. „Este o sumă foarte mare şi discriminatorie. În acest fel, orice contribuabil care îşi plăteşte impozitele şi taxele ar trebui să achite cu până la 40 de lei mai puţin decât valoarea totală de plată”, a afirmat Margin.
Ioan Lipovan, directorul executiv al Direcţiei Economice, a precizat că această scutire de la creanţele fiscale este prevăzută prin lege, dar aceasta nu este aplicată la nivelul municipiului. „Legea specifică faptul că este vorba de creanţe fiscale de până în 40 de lei, dar noi am aplicat această facilitate doar contribuabililor care au avut datorii de până la 1 leu. Pentru anul trecut, suma totală a creanţelor anulate cetăţenilor a fost de aproximativ 1.250 de lei, o sumă modică”, a precizat Lipovan.
Primarul oraşului, Radu Căpîlnaşiu, a propus modificarea acestui articol din proiect, astfel încât să nu lase loc de interpretări.
Consilierul Margin a mai ridicat un semn de întrebare cu privire la menţinerea taxelor şi impozitelor la nivelul de anul acesta. „Aş vrea să ştiu dacă s-a făcut un calcul de impact, dacă va fi afectat planul de investiţii şi cheltuieli în condiţiile taxele şi impozitele nu se modifică. Aş vrea să ştiu în ce măsură s-a luat în calcul posibilitatea majorării cu 16 la sută sau diminuarea cu până la 4 procente a acestor datorii ale cetăţenilor către municipalitate. Prin urmare, aş propune majorarea sancţiunilor cu amendă la încălcarea legislaţiei privind hotărârile aprobate de municipalitate”, a precizat consilierul PDL.
Căpîlnaşiu a explicat că încasările din taxele şi impozitele locale reprezintă doar jumătate din cheltuielile pentru administrarea unităţilor de învăţământ. „Pentru bugetul local, majorarea taxelor şi impozitelor nu afectează investiţiile sau alte cheltuieli, nu înseamnă mult. Pe de altă parte, pentru o familie cu venituri reduse, o majorare de circa 10 la sută reprezintă mult”, a spus edilul Zalăului.
Margin a sugerat că menţinerea nivelului impozitelor şi taxelor locale ar fi luată politic, şi nu social, însă Căpîlnaşiu a punctat faptul că s-au încheiat alegerile parlamentare.
În privinţa majorării amenzilor, primarul a spus că ar trebui luată fiecare sancţiune în parte şi analizată, unele fiind stabilite prin lege, motiv pentru care nu se vor lua astfel de măsuri la această dată.

Leave a Comment