Comunicat de presă

                                                                                                                                   2 mai 2022

PLANIFICARE STRATEGICĂ ȘI MANAGEMENT EDUCAȚIONAL MODERN ÎN MUNICIPIUL ZALĂU

Municipiul Zalău și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă, au semnat în data de 8 iulie 2020 contractul de finanțare nr. 536 pentru proiectul ”Planificare strategică și Management Educațional Modern în Municipiul Zalău”,  cod MySMIS 136251/cod SIPOCA 822.

Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2- Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea/Obiectivul specific 2.1- Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea calității procesului decizional la nivelul Municipiului Zalău în ceea ce privește mobilitatea urbană și îmbunătățirea serviciilor publice oferite prin formare profesională.

Obiectivele specifice ale proiectului au fost elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă la nivelul municipiului Zalău și a zonei funcționale, pentru perioada de programare 2021-2027 și formare profesională pentru 90 persoane – aleși locali și angajați ai Primăriei municipiului Zalău.

Valoarea totală estimată a proiectului, conform contractului de finanțare, este de 662.859,75 lei,  din care cheltuieli totale nerambursabile 649.602,55 lei, echivalentă cu maximum 98% din valoarea eligibilă a proiectului, și cheltuieli totale contribuție proprie 13.257,20 lei.

Proiectul a demarat în 8 iulie 2020 iar perioada de implementare a proiectului a fost de 22 luni.

Prin proiectul derulat de Municipiul Zalău s-a urmărit îndeplinirea următoarelor rezultate:

  • Mecanisme si proceduri standard implementate la nivel local pentru fundamentarea deciziilor si planificarea strategică pe termen lung – 1 plan de mobilitate urbană durabilă elaborat;
  • Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților personalului din autoritățile și instituțiile publice locale, în vederea sprijinirii măsurilor/acțiunilor vizate de acest obiectiv specific – 95 angajați ai UAT Zalău și aleși locali participanți la cursuri de formare.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document strategic care va fi folosit în deciziile de investiții la nivel local, el fiind un document de lucru. Prin PMUD vor fi identificate problemele și soluțiile cu care se confruntă comunitatea locală în ceea ce privește mobilitatea urbană și propune un plan de acțiune, inclusiv cu identificarea surselor de finanțare. Proiectele propuse în PMUD vor deveni ulterior cereri de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2021 – 2027 sau alte programe de finanțare, sau vor fi cuprinse în planul de investiții anual al bugetului local. În ceea ce privește cursurile la care au participat angajații Primăriei municipiului Zalău, rezultatele instruirii se vor oglindi în calitatea muncii prestate și în dezvoltarea profesională a grupului țintă.

 

Persoana de contact pentru informații suplimentare este doamna Rodica Ciurte – manager de proiect, e-mail primaria@zalausj.ro, Telefon: 0260/610550, Fax: 0260/661869.

One Thought to “Comunicat de presă”

  1. […]                                                                                                                                    2 mai 2022 PLANIFICARE STRATEGICĂ ȘI MANAGEMENT EDUCAȚIONAL MODERN ÎN MUNICIPIUL ZALĂU Municipiul Zalău și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă, au semnat în data de 8 iulie 2020 contractul de finanțare nr. 536 pentru proiectul ”Planificare strategică și Management Educațional Modern în Municipiul Zalău”,  cod MySMIS 136251/cod SIPOCA 822. Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2- Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea/Obiectivul specific 2.1- Introducerea de sisteme și… Citeste mai mult […]

Leave a Comment