Comunicat de presă

Compania de Apă Someș recomandă clienților montarea cutiilor și numerelor poștale la imobile

 

În vederea facilitării distribuirii facturilor în format de hârtie, emise de Compania de Apă Someș S.A., în particular în această perioadă în care deplasarea în persoană la sediile companiei se recomandă a fi înlocuită cu relaționarea și plata online, este extrem de necesară identificarea adresei poștale exacte a fiecărui destinatar.

În acest sens, adresăm un apel la toți utilizatorii din mediul urban și rural să asigure atât marcarea imobilelor cu numărul poștal în exteriorul gardului, vizibil din stradă, precum și montarea de cutii poștale marcate cu numărul imobilului pentru situația în care nu sunteți găsiți la domiciliu.

Vă supunem atenției și faptul că în situația în care din motive independente de societatea noastră (imobile fără număr etc.), factura nu ajunge, aveți la dispoziție posibilitatea de a accesa platforma pentru clienți MyCAS disponibilă pe pagina de web www.casomes.ro, unde puteți vizualiza lunar facturile Dvs, imediat ce sunt emise. Platforma permite și plata online a facturilor, contractarea și obținerea avizelor și a recepțiilor tehnice, fără a fi nevoie de deplasarea în persoană.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

 Biroul Relații Publice și mass-media

Leave a Comment