Comparativ cu anul trecut, exportăm mai puţin şi importăm mai mult

 

Institutului Național de Statistică anunţă, conform estimărilor, faptul că exporturile,  în luna aprilie a acestui an, au scăzut în Sălaj. Astfel, exporturile FOB (livrarea sub condiţie FOB presupune în sarcina vânzătorului şi obligaţia de vămuire a mărfii pentru export) au însumat 32.406  mii euro, iar importurile CIF (furnizorul include în preț, la vânzare, costul mărfurilor, costul transportului și al asigurării de transport) au însumat 24.255 mii euro, în scădere cu 21,8 la sută respectiv în creştere cu 12,9 la sută față de luna aprilie 2015. Excedentul balanței comerciale (FOB/CIF) în luna aprilie 2016 a fost de 8.151 mii euro, mai mic cu 59,2 la sută decât cel înregistrat în luna  aprilie 2015. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi (export FOB/import CIF) a fost de 133,6 la sută. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în luna aprilie 2016 a fost de 23.954 mii euro la expedieri şi de 19.553 mii euro la introduceri, reprezentând 73,9 la sută din total exporturi şi 80,6 la sută din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri în luna aprilie 2016 a fost de 8.452 mii euro la exporturi  şi de 4.702 mii euro la importuri, reprezentând 26,1 la sută din total exporturi  şi 19,4 la sută din total importuri. În luna aprilie 2016, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deținute de grupele de produse: metale comune şi articole din acestea (52,4 la sută la export şi 24,2 la sută la import) şi materii textile şi articole din acestea (21,4 la sută la export şi 28,1 la sută la import). În perioada 1ianuarie – 30 aprilie 2016, conform estimărilor Institutului Național de Statistică, în județul Sălaj, exporturile FOB au însumat 140.655 mii euro ( -13,7 la sută față de perioada corespunzătoare din anul precedent), iar importurile CIF au însumat 90.806 mii euro (-10,8 la sută). Excedentul balanței comerciale(FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2016 a fost de 49.849 mii euro, iar gradul de acoperire a importurilor cu exporturi(export FOB/import CIF) a fost de 154,9 la sută.

 

 

Leave a Comment