Clubul Investitorilor din Zalău, la un an de la constituire

Clubul Investitorilor din Zalău (CIZ) a aniversat vineri 24 noiembrie, un an de la înființare. La eveniment au luat cuvântul Denes Soica Endre – preşedinte, Gligor Milaş – vicepreşedinte şi Mircea Ciocian – membru fondator. Vorbitorii au evidenţiat formula funcţională stabilă găsită încă de la început în club, fiind premise favorabile pentru anul viitor. S-a accentuat dorinţa aplicării obiectivelor stabilite iniţial: economisire, investire, educare, socializare şi colaborare.

Clubul este unul privat, constituit prin asociere liberă, fiecare membru putând să-şi mobilizeze o parte din venituri spre investire la Bursa de Valori. Sumele cu care contribuie fiecare membru sunt în funcţie de opţiunea lunară a fiecăruia, nefiind impusă o anumită valoare. Contribuţia investiţională este înregistrată cu un număr de UI, la momentul depunerii. Există mai multe avantaje ale unei investiţii în grup: beneficiezi de alte păreri ale unor persoane interesate de domeniul investiţional, poţi să-ţi testezi opţiunile, reducerea unor cheltuieli de tranzacţionare, faptul că nu trebuie să urmăreşti tot timpul modul în care evoluează portofoliul.

Cei care doresc să se iniţieze în tainele investiţiilor la Bursă, dar şi cei care doresc să performeze în acest domeniu, pot să se înscrie în club la adresa: http://www.fluentinfinante.ro.

D.M.

2 Thoughts to “Clubul Investitorilor din Zalău, la un an de la constituire”

  1. Anonim

    daca ciocian ii membru insemna ca-s un club de comunisti

  2. Anonim

    Clubul Investitorilor supravegheat/indrumat/condus de cel mai mare birocrat din Prefectura?

Leave a Comment