În urma crizei energetice stârnită la nivel european asupra prețurilor, tarifele plătite de români pentru electricitate sunt plafonate de stat încă din anul 2022. Cu toate acestea, în urma normativelor, aceasta va expira la 31 martie 2025. Începând cu 1 aprilie, clienții vor achita prețurile din piață. Există la masa discuțiilor și posibilitatea de a fi prelungită perioada privind această plafonare. Până la o decizie în acest sens, există alternative pentru clienți de a descoperi cele mai bune oferte la curent în 2025.
În funcție de consum, există trei prețuri maxime pentru electricitate: 0.68 lei/kWh, pentru un consum mai mic de 100 kWh pe lună, 0.8 lei/kWh pentru un consum între 100-255 kWh pe lună, respectiv 1.3 lei/kWh pentru un consum 300 kWh. Între 255 și 300 kWh se facturează cu 1.3 lei doar consumul care depășește 255. Toate acestea includ și TVA. Un alt aspect important de luat în considerare de clienți îl reprezintă tarifarea distinctă de la un furnizor și altul.
Care este topul furnizorilor de energie?
Pe piața românească există în jurul a o sută de companii furnizoare de electricitate. În topul celor mai importante de pe piața românească sunt: Electrica Furnizare, cu o cotă de piață de 15.10%, în funcție de cantitatea de energie comercializată. Hidroelectrica ocupă poziția secundă, cu o cotă de 13.01%, urmată PPC Energie, cu 7.95% și PPC Energie Muntenia, cu 7.39%. Locul al cincilea este ocupat de E.ON Energie. Cota de piață a acestei companii este de 7.12%.
Românii pot verifica online cele mai bune tarife
Accesând site-ul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, clienții pot descoperi prin intermediul unui comparator cele mai bune tarife la energie electrică. Ofertele puse la dispoziție sunt dedicate fiecărui județ în parte. Acestea depind de perioada pentru care clienții doresc să încheie contractul.
Cum se folosește comparatorul?
Clienții au de parcurs și completat o serie de câmpuri, precum tipul de client, nivelul de tensiune, județ, tipul produsului, tipul ofertei, tipul de preț, valoarea ultimei facturi, consumul regăsit în ultima factură sau consumul estimat, data de la care se aplică oferta. De altfel, comparatorul include și câteva câmpuri opționale puse la dispoziție celor care îl parcurg, precum modalitatea furnizării facturilor. Ordinea ofertelor este de la cea mai ieftină ofertă la cea mai scumpă. Mai mult, este pusă în comparație între ofertă și factura existentă.
[…] curent în 2025. În funcție de consum, există trei prețuri… Articolul Clienții pot descoperi cele mai bune tarife la energie apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Fals, toți de la !ire primesc curent !