Serialul centurii zălăuane continuă în această toamnă cu “episoade” din care ne alegem cu noi termene de așteptare. De această dată nu din vina cuiva, ci grație unor prevederi legale care oferă posibilitatea celor interesați de a solicita clarificări companiei CNAIR. Birocrația specifică statului român face ca aceste clarificări să fie purtate prin tot felul de comisii, să necesite aprobări înainte de a intra în posesia celor care le-au solicitat. Prin urmare, deși de această dată nu este vorba de vicii procedurale sau vina cuiva, un prim pas anemic, achiziția proiectării studiului de fezabilitate a “ocolitoarei” noastre mai are de așteptat până să își găsească… făuritorii.
Firmele de construcții interesate vor clarificări
Procedura pentru achiziția elaborării Studiului de Fezabilitate a fost publicată pe SICAP în luna mai a acestui an, însă din păcate, la scurt timp, procedura a fost suspendată. În luna octombrie a fost reluată procedura licitației și ulterior, în 29 septembrie, a fost din nou suspendată. Viceprimarul municipiului Zalău, teodor Bălăjel, ne-a comunicat faptul că această ultimă suspendare nu reprezintă un motiv de îngrijorare și că face parte din procedura legală, pașii ce trebuie urmați până când cei interesați vor putea depune ofertele. “O parte dintre cei care sunt interesați în depunerea de oferte pentru acest proiect de anvergură au solicitat clarificări companiei CNAIR. Este un drept legitim pe care îl au. Clarificările au fost deja făcute în scris de către companie, au fost trimise, conform prevederilor legale, la ANAF, pentru avizare, urmând ca în aceste zile să ajungă la cei care le-au solicitat. Pot să vă spun că sunt deja firme interesate, nu este nicio problemă legată de acest lucru. În acest fel, procedura a fost suspendată pentru un termen de zece zile, până când cei care au solicitat clarificările, le vor avea. Lucrurile merg bine și în curând vom avea un comunicat de la CNAIR cu date concrete referitoare la cei care au depus ofertele”, a spus viceprimarul zălăuan pentru Magazin Sălăjean. Prin urmare, după data de 10 noiembrie, vom putea afla, cel mai probabil, câte oferte s-au depus și numele acestor societăți, dacă nu vor mai exista alte lucruri care să amâne din nou finalizarea procedurii licitației.
Ce prevedea contractul?
Obiectul contractului, aşa cum a fost publicat în oferta de pe SICAP, îl reprezintă ”proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Variantei de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 şi DJ 191C în lungime de 5,535 km”. Principalele lucrări care vor fi realizate de-a lungul variantei de ocolire constau în cinci viaducte, două poduri şi două intersecţii giratorii. O intersecţie este prevăzută la desprinderea din drumul spre Cluj, la kilometrul 79+629, iar a doua intersecţie tip giratoriu, la intersecţia cu DJ 191C la Aghireş. Traseul actualului proiect a fost modificat de actuala administraţie locală, astfel încât distanţa este mai scurtă şi nici nu se intersectează cu poligonul de tragere al MApN. Ocoleşte poligonul pe la Sud de acesta, având orientare paralelă, şi are o expunere spre poligon între km 2+650 şi km 3+300, unde va fi construit un viaduct peste vale cu o lungime de peste 200 de metri, astfel încât traficul sau activitatea în poligon să nu fie afectată. Durata contractului este de 90 de luni şi cuprinde: şase luni perioada de proiectare, 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor, 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor, care poate fi extinsă până la 84 de luni, în funcţie de perioada de garanţie ofertată. Valoarea estimată a contractului este de 189,257 de milioane de lei fără TVA, aproximativ 40 de milioane de euro, bani care provin din fondurile europene.
5,5 km la 190 milioane, e mult, tare mult.
Dar marea problema este ca tot prost a fost proiectata și o sa fie și mai prost executata
Au facut astia o mare gresala ca nu te-a consultat pe tine nici la proiectare si nici la executie,desteptule.
Vecinii noștri au construit autostrada la un preț mai mic pe kilometru
Lasă-ti ca vine el Böde ca si alde Cioloș si o face suspendată !!!
Sa lasam unguri caci o fac i 2 luni ei nau piatra nisip dar fac lucreaza pt generatiile urmatoare noi avem munti plini de piatra nisip o tara bogata in minereuri munti cinpi si batem pasul pe loc batava pietrile de guvernanti