CEMACON sărbătorește 55 de ani de inovație prin inaugurarea unui nou sediu administrativ în Parcul Industrial Recea

CEMACON, liderul pieței de blocuri ceramice din România, a inaugurat la începutul lunii octombrie un nou sediu administrativ. Situat în Parcul Industrial CEMACON Recea, în județul Sălaj, acest nou spațiu este o dovadă a angajamentului companiei față de inovație și dezvoltare durabilă. De altfel, compania a întreprins numeroase inițiative în beneficiul comunității, inclusiv construcția unei stații de autobuz pusă în funcțiune anul trecut și amenajarea unui sens giratoriu în Zalău.

„Prin realizarea acestui sediu administrativ, ne-am propus să creăm un mediu de lucru inovator pentru colegii noștri, care să le stimuleze creativitatea și să contribuie la dezvoltarea lor personală și profesională”, a declarat Daniel Șologon, CEO CEMACON.

Noua clădire, cu o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, respectă cele mai exigente standarde de eficiență energetică și sustenabilitate, fiind dotată cu un sistem de iluminare inteligent și soluții moderne de ventilație. Aceasta este concepută pentru a reduce semnificativ amprenta de carbon, oferind birouri luminoase, o zonă de primire confortabilă și cinci săli de conferințe echipate cu tehnologie de vârf.

„Ne considerăm artizani ai lutului, iar acest sediu, proiectat de firma de arhitectură Format4, îmbină designul contemporan-industrial cu elemente naturale din argilă, punând în valoare produsele noastre”, a adăugat Șologon. Construcția, realizată după un concept arhitectural unic în România, lasă vizibile blocurile ceramice, atât la interior, cât și la exterior.

CEMACON reafirmă astfel angajamentul de a investi în parteneriate sustenabile, contribuind la dezvoltarea comunităților locale și la promovarea unui mediu de afaceri românesc puternic. „Prin această realizare arhitecturală inedită, transmitem un mesaj clar: îmbunătățirea calității vieții în fiecare microcomunitate din Sălaj este posibilă”, a încheiat Daniel Șologon.

M. S.

One Thought to “CEMACON sărbătorește 55 de ani de inovație prin inaugurarea unui nou sediu administrativ în Parcul Industrial Recea”

  1. […] creăm un mediu de lucru inovator pentru colegii noștri, care să le… Articolul CEMACON sărbătorește 55 de ani de inovație prin inaugurarea unui nou sediu administrativ în Par… apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment