Cel mai scump coș de cumpărături format din șapte produse alimentare de bază costă în medie 78,4 lei și se găsește la Zalău, arată o analiză realizată de Economica.net pe baza datelor Institutului Național de Statistică. Produsele luate în calcul de noi sunt morcovi, cartofi, ceapă uscată, usturoi uscat, lapte dulce (1 l), brânză oaie și ouă (o bucată), cantitatea fiind de un kg pentru fiecare. Spre comparație, în București, același coș poate ajunge în medie până la 53 de lei, adică cu aproximativ 48 la sută mai ieftin. Aceasta cu mențiunea că pentru Capitală nu există date statistice referitoare la prețul mediu la ouă și lapte. Analistii Economica.net au calculat, astfel, cu prețul mediu de 1,5 lei pentru un ou (cel mai mare din țară) și de 4 lei pentru un litru de lapte. De asemenea, la Cluj-Napoca, același coș de cumpărături costă în medie 68,5 lei, iar în Timișoara ajunge la 63,5 lei. Pe tipuri de produse, datele INS analizate de Economica indică faptul că în unele orașe reședință de județ prețurile pot fi duble față de altele. Astfel, kilogramul de cartofi poate costa între 1,13 lei la Târgoviște și 2,75 la Alba Iulia. Un kilogram de ceapă poate costa 2 lei, dacă o cumperi de la Tulcea sau Botoșani, ori 5 lei la Deva, Miercurea Ciuc sau Oradea. Cea mai scumpă legumă este de departe usturoiul, prețul acestuia fiind similar cu cel al brânzei de oaie. Din datele INS, cel mai ieftin usturoi se găsește în piețele din Giurgiu, unde kilogramul costă în medie 11 lei.
Usturoiul, de trei ori mai scump în Zalău și Oradea față de alte municipii
În Zalău, Oradea sau Miercurea Ciuc kilogramul de usturoi se vinde cu 30 de lei, adică de aproape 2,7 ori mai scump. La Brăila și Focșani sunt cei mai ieftini morcovi, 2 lei kilogramul, în timp ce la Zalău kilogramul costă de 3 ori mai mult. La lapte, prețul mediu afișat în piețe este în multe orașe de 3 lei (Alexandria, Bistrița, Deva etc.), dar locuitorii orașului Tulcea îl găsesc cu 5 lei. Variații foarte mari sunt și la brânză: de la 18 lei kilogramul în Alexandria, Târgu Mureș sau Piatra Neamț la 35 de lei în Botoșani. Nu în ultimul rând, la ouă, prețul variază între 90 de bani la Arad sau Călărași și 1,5 lei în alte orașe precum Bacău sau Botoșani. De menționat că prețurile luate în calcul de Economica sunt medii și au fost extrase în luna februarie 2021 din datele INS utilizând un eşantion de 100 pieţe agroalimentare, 48 de oboare, circa 125 de procesatori, circa 45 de angrosişti şi circa 855 de societăţi comerciale agricole şi unităţi de cercetare şi producţie agricolă. Prețurile reflectă prima etapă de comercializare a produselor: vânzările directe realizate de producătorii agricoli sau achiziţiile directe de la producătorii agricoli.
asta din cauza ca Zalăul este plin de bugetari.
Transportul in comun in bucuresti este mai ieftin ca la noi.Si parcarile la fel,In zonele rezidentiale.
Da, bugetarii de la Prefectura, Consiliul Judetean si Primaria lui Ciunt! Sotii de militieni, de pesedisti, pnl-isti, USR (Uniunea Sabotati Romania)…
Drumuri mai proaste ca-n Zalau, nu mai gasim in nicio resedinta de judet din Transilvania! Multumim Primariei!
Cașcaval-45 lei/kg!
Motorina Zalau LukOil 5,33 ron si motorina Cluj Napoca LukOil 5,26 ron
cred ca autoritatile locale ar trebui sa analizeze si sa ia anumite masuri…Chiar daca avem o economie de piata exista o legislatie care sa proteje consumatorul impotriva unor anumite abuzuri de acest gen (concurenta neloiala, abuz de pozitie dominanta, etc), cu atat mai mult cu cat preturile mari in Zalau nu se justifica… De ce sunt preturile umflate peste masura?!
Din cauza drumurilor. Ce nu pricepi?
48 la suta ala-i calculat dupa matematica klingoniana d-le Negoita !!! Dk la Buc. este 53 ron si la Zalau 78,nu prea se pusca.
Ati votat Ciunt pana va ciuntit buzunarele :))))