Ce pățesc clienții care au renunțat la calculul ratelor în funcție de ROBOR

Clienții cu credite, care în 2019 au trecut de la calculul ratelor variabile în funcție de ROBOR la calculul în funcție de Indicatorul de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) plătesc acum mai mult decât cei care au rămas în varianta veche. În luna mai 2019, pe fondul acuzațiilor că ar fi scăpat ROBOR de sub control, mărind artificial ratele la creditele de consum cu dobândă variabilă, Banca Națională a României (BNR) a introdus IRCC, oferind clienților bancari posibilitatea să-și contracteze credite noi sau să le refinanțeze pe cele vechi având ca bază acest nou indicator. La acel moment, ROBOR era de 3,32 la sută iar IRCC era doar 2,36 la sută, deci clienții au fost tentați să se transfere în noua formulă de calcul al ratelor. Între timp însă, BNR a redus de două ori dobânda-cheie și facilitățile de credit/depozit pentru băncile comerciale, astfel că ROBOR – care e strâns legat de aceste facilități – a coborât masiv; de cealaltă parte, IRCC – care se stabilește pe alte criterii – a consemnat evoluții fluctuante, pe un trend crescător. Acum, potrivit datelor comunicate vineri de banca centrală, IRCC este 2,16 la sută, valoare mai mare decât a ROBOR la trei luni (2,09 la sută), determinând o creștere proporțională a ratelor plătite de clienții care au ales să treacă de la ROBOR la IRCC.

 

 

Leave a Comment