Card de credit inovator de la BRD și rate cu dobândă 0 oriunde în lume

Interviu cu Vasile Avram, director grup Sălaj, BRD Groupe Société Générale

BRD a lansat recent, în parteneriat cu Mastercard, un card de credit care oferă, în premieră mondială, plata în rate fără dobândă la orice comerciant din întreaga lume, fie on-site, fie virtual.
Noua opţiune permite consumatorilor să beneficieze de condiţii şi avantaje neegalate în piaţa din România, în materie de control, transparenţă şi accesibilitate, cât şi o experienţă de plată unică la nivel global.

Reporter: Aţi marcat, spre finalul anului trecut, prin lansarea noului card de credit BRD Mastercard, o premieră mondială, consumată la Bucureşti.

Vasile Avram: Pe lângă România, serviciul va fi implementat şi în alte piețe europene în primul trimestru, urmând ca baza de acceptare să fie extinsă ulterior pe parcursul anului 2017.
România a fost însă prima piaţă ce a accelerat implementarea noului serviciu MasterCard, fiind o piaţă de consum în creştere, în care clienţii îşi doresc soluţii cât mai flexibile de acces la creditare şi cât mai avantajoase.

Rep.: De ce a simţit nevoia BRD, a doua bancă din sistem după active, cu o cotă de piaţă de 12,8%, să lanseze un astfel de card de credit „out-of-the-box”?

V. A.: Lansarea acestui produs a venit din nevoia clienţilor noştri. Era necesar să creăm un produs care să ne diferenţieze. Prin acest nou card vom acoperi cele mai variate nevoi ale clienţilor şi îi vom ajuta să îşi administreze mai bine bugetul personal, prin mixul optim al planurilor de rate şi prin celelalte beneficii ataşate.

Rep.: Ce aduce nou acest card de credit?

V. A.: Produsul înglobează toate tipurile de planuri de rate existente pe piaţă şi accesibile astăzi clienţilor prin produse distincte. Printre caracteristicile de bază ale noului card se numără:

– Planuri de până la 18 rate cu dobânda zero, care permit plata în rate online sau direct în magazin, oriunde în lume, fără a fi limitat la o anumită rețea de comercianți parteneri. Posesorii de carduri au opțiunea de a plăti în rate pentru cumpărături efectuate atât în rețeaua de magazine partenere a BRD, cât și a Mastercard, respectiv după efectuarea tranzacției, prin eșalonarea costului în funcție de planul de rate preferat. Aşadar, nu este necesar ca acel comerciant de unde se cumpără un produs sau un serviciu să fie înrolat în programul de plăţi în rate fără dobândă. Este suficient ca acel client să plătească folosind respectivul card, urmând apoi să sune în call-center-ul BRD şi să solicite împărţirea sumei recent achitate în numărul de rate dorite.

– Opţiunea „Cash în rate”, un beneficiu inovator care oferă posibilitatea de a transfera o parte din limita de credit în orice cont curent al deținătorului și rambursarea acesteia în maximum 36 de rate egale, cu dobândă redusă;

– Cumularea totală sau parțială a plăților efectuate pe parcursul unei luni într-un plan de rate egale cu dobânda avantajoasă de până la 36 de luni.

Alte beneficii vizează un program de reduceri în peste 500 de locaţii partenere, disponibil pe platforma online Extrabeneficii.brd.ro şi reduceri la comercianţii incluşi în programul Mastercard Premium, o ofertă extinsă de asigurări de călătorie, acces în saloanele VIP ale aeroporturilor din Cluj şi Timişoara (pentru cardurile Gold).

Rep.: Vorbim despre un card de credit embosat Mastercard, contactless, cu un design viu şi dinamic, în două variante: Standard şi Gold. Ce ne puteţi spune despre alegerea graficii, despre personalizarea cardului?

V. A.: Ştim cât de important este designul în alegerea unui produs de card, iar intenţia noastră a fost se ne diferenţiem, să aducem dinamica caracteristicilor produsului şi în design, să fie unic pe piaţă. Grafica integrează culorile brandului (negru, roşu, alb) şi cele mai noi tehnologii utilizate în fabricarea cardurilor: efecte speciale, respectiv zonele de transparenţă și elemente grafice distinctive, marginile cardurilor fiind imprimate în roşu.

Rep.: În ce condiţii se poate obţine un astfel de card? În cât timp este emis şi ajunge la titular?

V. A.: Perioada de creditare este de 4 ani, iar venitul minim este de 500 de lei pentru cardul Standard și 2.000 de lei pentru cardul Gold. În funcţie de gradul de îndatorare al clienţilor, linia de credit acordată poate ajunge până la 6 venituri lunare, maximum 25.000 de lei pentru cardul Standard şi maximum 60.000 de lei pentru cardul Gold.
Ne dorim să îmbunătățim experiența clientului cu banca, astfel, clienții noștri vor primi cardul acasă sau la birou în doar câteva zile de la subscriere, iar codul PIN va fi primit prin SMS.
Promoţional, clienţii care aleg, până la finalul lunii martie 2017, cardul de credit BRD beneficiază de 18 rate fără dobândă oriunde în lume şi posibilitatea de a se refinanţa în 36 de rate cu dobândă 0.

Vă mulţumim!

4 Thoughts to “Card de credit inovator de la BRD și rate cu dobândă 0 oriunde în lume”

  1. Anonim

    RECLAMĂ deșănțată!

  2. Cristi

    Felicitari pentru tot ceea ce faceti si pentru preocuparea dumneavoastra, venind in sprijinul clientilor. Este un proiect interesant si de viitor. Inca o data felicitari.

  3. Anonim

    Sa fim seriosi. Romania niciodata nu va putea veni cu o premiera mondiala in domeniul bancar. Daca citim atent textul, putem observa contradictia intre ,,premiera mondiala” si ceea ce propune de fapt acest parteneriat. Probabil se duc la fund, si mai arunca cate un colac de salvare. Pana una alta, daca e sa facem o comparatie intre banca amintita in articol, si altele, oferta lor este mediocra, atat la credite, depozite si dobanzi.

  4. Marian

    Buna ziua,

    Facilitatea oferita acum de BRD nu reprezinta nicidecum o premiera pe piata mondiala, si nici macar o premiera in Romania. Exista numeroase institutii bancare care ofera posibilitatea de a plati la comercianti fizici sau din mediul online produse in rate fara dobanda, in tara sau in strainatate.
    Intelegem cu totii mesajul comercial transmis prin acest articol, dar ar fi excelent ca in calitate de cititori, sa regasim articole bine documentate, nu doar scrise.

Leave a Comment