Alexandru Tamba
În acest caz, respectiv această nouă campanie de creștere a taxelor și impozitelor, la 7 luni de la ultima campanie, calul care trage, ca de fiecare dată, este mediul privat. Și este firesc, pe undeva, deoarece plusvaloare produce doar mediul privat, respectiv, poate mai corect, mediul economic, privat sau de stat, asta cu toate că mediul economic de stat, cu excepția sectorului energetic, unde statul deține importante participații, chiar majoritare în unele cazuri, este cam în suferință, suferință care se transmite și mediului privat prin blocajele pe care le provoacă în economie. Revenind la calul care trage, se observă că noul sezon de noi impozite și taxe care tocmai s-a deschis riscă să epuizeze calul privat de la atâta tras, pe când calul de la stat se tot îngrașă de la atâta ,,stat” și odihnă. Și aici mă refer la faptul că nu se prea umblă la partea de cheltuieli bugetare, care în loc să scadă cu 10%, așa cum ne informa nu cu puțin timp în urmă guvernul, ce să vezi?, au crescut cu 14% în primele 5 luni ale anului 2023! Acum, la concret, iată câteva din măsurile care încarcă ,,căruța” privată:
– creșterea impozitului pe venitul microîntreprinderilor de 2,5 ori, de la 1% la 2,5%, deoarece marea majoritate a microîntreprinderilor vor depăși pragul de rentabilitate care duce la creștere impozitului pe venit. Aceasta este o caracteristică a companiilor de dimensiuni foarte mici, cu angajați puțini, chiar și familiale.
– creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%.
– reformarea cotelor de TVA: se va scoate cota de 5%, de 9% vor beneficia mai puține produse. Consecința? Creștere de prețuri, inflație, scăderea puterii de cumpărare a populației.
– creșterea salariului minim. Guvernul se împăunează cu creșterea salariului minim, numai că meritul este tot al calului privat, pentru că el va trage căruța în care se mai pune o cheltuială. OK, nu spun că, treptat, nu trebuie să crească salariul minim, dar primul beneficiar al acestei creșteri de salarii este chiar statul prin creșterea, automat, a contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit. Ca urmare, statul are tot interesul să oblige companiile să crească salariul minim! Și încă ceva: creșterea salariului minim înseamnă și creșterea salariilor din mediul bugetar, deoarece legea salarizării prevede stabilirea salariilor prin indici care se raportează la salariul minim, deci orice creștere de salariu minim înseamnă creștere de salarii în mediul bugetar.
– creșterea accizelor, creștere care se va regăsi în prețuri la combustibili, nu doar la tutun și alcool, așa cum se sugerează, iar mai departe și la alte produse care conțin în costul lor și cheltuieli cu combustibilii.
– eliminarea unor facilități fiscale, din construcții, agricultură, sectorul alimentar și din IT. Tot companiile vor suporta eliminarea acestor facilități, altfel riscă să-și piardă angajații, ca atare inflația este din nou pusă sub presiune, deși este una dintre cele mai mari din U.E., dacă nu chiar cea mai mare.
Acestea sunt doar câteva din impozitele și taxele vehiculate în ultimul timp ca urmând să crească, lista este deschisă, imaginația guvernanților este nelimitată. Dar atenție la calul privat, să nu care cumva să se îmbolnăvească de la atâta cravașat, că cel de la stat este supraponderal și nu prea este dispus la performanță!
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro
[…] Alexandru Tamba În acest caz, respectiv această nouă campanie de creștere a taxelor și impozitelor, la 7 luni de la ultima campanie, calul care trage, ca de fiecare dată, este mediul privat. Și este firesc, pe undeva, deoarece plusvaloare produce doar mediul privat, respectiv, poate mai corect, mediul economic, privat sau de stat, asta cu toate că mediul economic de stat, cu excepția sectorului energetic, unde statul deține importante participații, chiar majoritare în unele cazuri, este cam în suferință, suferință care se transmite și mediului privat prin blocajele pe care… Citeste mai mult […]
[…] Alexandru Tamba În acest caz, respectiv această nouă campanie de creștere a taxelor și impozitelor, la 7 luni de la ultima campanie, calul care trage, ca de fiecare dată, este mediul privat. Și este firesc, pe undeva, deoarece plusvaloare produce doar mediul privat, respectiv, poate mai corect, mediul economic, privat sau de stat, asta cu toate că mediul economic de stat, cu excepția sectorului energetic, unde statul deține importante participații, chiar majoritare în unele cazuri, este cam în suferință, suferință care se transmite și mediului privat prin blocajele pe care… » Mai multe detalii […]
Aceasta coalitie , PSD-PNL nu sunt in stare sa faca nici o reforma , fac ce stie tot prostu , taxe pentru cei saraci.
Rezolvarea e simplă, Impozitare progresivă !
Mai trebuie o revolutie pentru ca lucrurile sa se schimbe.