Comitetul de Supraveghere al Băncii Naționale a României, întrunit în ședință de urgență, a decis că băncile și IFN-urile pot amâna ratele la credite, fără a constitui provizioane, în contextul pandemiei cu COVID 19, reiese dintr-un comunicat de presă al instituției.
“Amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienții), determinată de situația actuală, nu trebuie asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecință, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării”, se arată în document.
M. S.
Bancile pot. Dar vor?
Daca nu vor vrea, statul va da vina pe ele, uite, noi am vrut, am legiferat, am emis garantii in favoarea bancilor etc. Dar ce sa faca banca cu garantia ta, in conditiile in care riscul de creditare si-l asuma ea? De ce nu dai credit tu, stat roman? Tipic romanesc, dai vina pe altul, in conditiile in care tu, stat roman, nu ai decontat concediile medicale din februarie anul trecut
Ascultati un sfat, aveti grija de bani, ca de la stat o sa primiti ce a primit PSD de la ala din Suedia cu numar fain la masina. Problema este abia la inceput, o sa se stranga randurile, nimeni nu stie cat va dura, romanul nu poate sta fara venituri 9 luni, firmele nu pot sta fara activitate 9 luni. In loc sa trimita armata pe strazi, mai bine statul incepea sa finanteze prin CEC economia reala, pana o mai avem. Si sa o faca repede!!! Emiterea de garantii nu e o solutie, nu poti obliga banca sa dea credit nimanui! Desteptati-va!