Legiuitorul a simţit deopotrivă nevoia clarificării unor instituţii ce au dat naştere unor reale probleme de interpretare în practică. Pe de-o parte, a fost reglementat modul de înscriere a creanţelor rezultate din contractele de leasing în funcţie de existenţa reală şi efectivă a opţiunii de transfer a dreptului de proprietate către debitor. Pe de altă parte prin art. 120 din NLI este clarificată poziţia terţului dobânditor de bună-credinţă în cazul repunerii în situaţia anterioară ca efect al acţiunilor revocatorii.
Art. 36 din Legea 85/2006 prevedea că, în momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, vor fi suspendate „toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silit” formulate împotriva societăţii debitoare. Prin modificările aduse de cele două noi coduri, vor face excepţie de la această suspendare cazurile de judecare a acţiunilor civile în cadrul proceselor penale.
Art. 53 din Legea 85/2006, în forma anterioară modificării, prevedea ca toate bunurile înstrăinate de către administratorul judiciar/lichidator în cadrul procedurii insolvenţei sunt dobândite libere de sarcini de orice fel, cum ar fi ipoteci, garanţii mobiliare de orice fel, inclusiv de măsurile asiguratorii instituite în cursul procesului penal. Prevederea era extrem de utilă, facilitând valorificările de active în cadrul procedurii. Modificarea vizează parţial textul, arătând că bunurile se dobândesc libere de sarcini, însă se exceptează măsurile asiguratorii sau cele preventive luate în cursul procesului penal. Asta înseamnă că cel care cumpără un bun pe care este pus un sechestru penal ar trebui să preia bunul cu acel sechestru, sau că administratorul judiciar să obţină ridicarea lui de către organele penale. Cum ambele variante sunt puţin probabile, această modificare va însemna practic o blocare a vânzărilor cu efecte nefaste asupra procedurii de insolvenţă. Menţionăm că prin blocarea la vânzare a acestor bunuri nu se asigura o recuperare efectiva a prejudiciului de către victimă, pentru că aceasta va avea acelaşi tratament la distribuiri, indiferent dacă există sau nu un sechestru. Prevederea este astfel inutilă din punctul de vedere al procesului penal, în schimb fiind de natură a îngreuna procedura insolvenţei.
O altă modificare este lista infracţiunilor săvârşite de organele de conducere, care anulează dreptul debitoarei de a mai propune un plan de reorganizare. De asemenea, noul Cod Penal abrogă o serie de infracţiuni din Legea insolvenţei, urmând ca ele să fie reglementate în cadrul Codului. Este vorba în special de bancrută simplă (art. 240 noul Cod Penal), bancrută frauduloasă (art. 241 noul Cod Penal) şi gestiune frauduloasă (art.242 alin. 2 noul Cod Penal).
Multe modificări din cuprinsul NLI transpun însă elemente din practică judiciară dezvoltată pe legea 85/2006.
Un prim aspect important îl constituie stabilirea calităţii procesuale active a administratorului judiciar şi a părţilor cu privire la formularea de obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cadrul procedurii, aspect recunoscut doar pe cale jurisprudenţială în reglementarea legii 85/2006.
Un alt aspect deopotrivă de important şi care va pune capăt discuţiilor din practică vizează definirea noţiunii de creditor chirografar, stabilirea naturii chirografare a creanţei ce excede valoarea garantată şi clarificarea faptului ca simpla înscriere în arhiva electronică de garanţii reale a unei creanţe nu determină transformarea acesteia în creanţa care beneficiază de o cauză de preferinţă.
Intervenţia legiuitorului era necesară şi pentru evitarea situaţiilor în care se ajungea la aprobarea unui plan de reorganizare fraudulos, conceput doar cu intenţia de a fi confirmat, nu şi executat, urmând ca acesta să eşueze, scopul final fiind acela de a beneficia de diminuarea masei credale. În conformitate cu prevederile art. 140 alin. 1 din NLI, în ipoteza eşuării planului, se va reveni la componenţa tabelului creditorilor definitivat înaintea votării planului, astfel încât să nu se mai beneficieze de această măsură de reducere a creanţei. Soluţia adoptată este una firească pentru că logica reducerii anumitor categorii de creanţe era salvgardarea afacerii, ori dacă aceasta nu se mai produce, nu se mai justifică nici diminuarea.
Fixarea mai riguroasă a atribuţiilor participanţilor şi a limitelor în care aceştia vor acţiona nu poate decât să profite procedurii, urmând a creşte gradul sau de predictibilitate. Este salutară inclusiv opţiunea legiuitorului de a cuprinde în lege un capitol destinat principiilor fundamentale ale procedurilor de prevenire a insolvenţei şi insolvenţei, utilitatea lor practică urmând a fi verificată în timp.
Noua lege a insolvenţei îşi propune să concilieze unele prevederi cu impact asupra procedurii cuprinse în recent adoptatele Coduri în materie penală. În acest sens semnalăm prezenta art. 91 alin. 1 care permite administratorului judiciar să vândă inclusiv bunuri aflate sub sechestrul penal cu excepţia celor asupra cărora s-a dispus măsura asiguratorie în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.
Un alt text din aceeaş categorie fixează regimul juridic al creanţei unei părţi vătămate din procesul penal, aceasta urmând a fi înscrisă sub condiţie suspensivă până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate. De menţionat că, prin amendamentele aprobate de Camera Deputaţilor ce se regăsesc în forma votată de plen, pentru a participa în cadrul procedurii, persoana vătămată trebuie să depună o cerere de admitere a creanţei.
O ultimă categorie de modificări tind către standardizarea şi eficientizarea activităţii practicianului în insolvenţă.
În primul rând, subliniem oportunitatea fixării obligaţiei de cooperare a practicienilor în insolvenţă cu instanţele pentru a asigura coordonarea procedurală, spre exemplu pentru fixarea corelată a termenelor, a şedinţelor.
În al doilea rând, noua reglementare explicitează conţinutul noţiunii de supraveghere exercitată de administratorul judiciar.
Sunt enumerate neexhaustiv nouă atribuţii, iar instrumentul principal de supraveghere este avizul prealabil. Prezentarea conţinutului activităţii de supraveghere este binevenită, dar automat se va impune în concret stabilirea unui prag pentru operaţiunile de plăţi care se verifică şi a unor bugete adecvate pentru realizarea efectivă şi de calitate a activităţii de supraveghere.
În acelaşi timp, prin NLI, sfera instrumentelor puse la îndemâna administratorului judiciar se diversifică. Acesta poate invoca prescripţia extinctivă fără a mai intra pe fondul analizei cererii de creanţă, poate invoca impreviziunea în contractele încheiate de debitor etc.
Un alt aspect, ce se înscrie în aceeaşi tendinţă, îl reprezintă fixarea potrivit art. 59 alin. (1) a conţinutului minim al raportului lunar de activitate ce va trebui să cuprindă: justificarea cheltuielilor, stadiul procedurii, onorariul încasat de acesta etc.
Este reglementată mult mai clar şi explicitată prin exemple posibilitatea angajării unor specialişti, administratorul judiciar având chiar dreptul să treacă peste decizia Comitetului Creditorilor, atunci când prezenta lor este impusă de lege (arhivarea documentelor, bilanţurile obligatorii de mediu, audit).
Legiuitorul s-a preocupat în mod intemeiat şi de stabilirea unor prevederi de protecţie a practicianului în insolvenţă, în calitatea sa de organ care aplică procedura, acesta neputând fi obligat la cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau orice alte sume la care ar putea fi obligat debitorul.
Casa de avocatură Coltuc
Avocat COLTUC MARIUS VICENTIU
www.coltuc.ro
(P)
Avem un nou cod al insolvenţei şi nu îl bagă nimeni în seamă. Iată modificările aici
