Autorităţile judeţene şi locale şi conducerea companiei Michelin s-au întâlnit, vineri, pentru a discuta pe marginea investiţiei pe care multinaţionala doreşte să o realizeze în Crişeni. Părţile implicate au dezbătut subiectul, oficialităţile sălăjene arătându-şi disponibilitatea în a acorda o serie de facilităţi francezilor pentru a-i atrage în judeţ.
Prefectul Sălajului, Filonaş Chiş, a declarat că semnalele din partea celor de la Michelin sunt, deocamdată, bune. “Suntem extrem de interesaţi să atragem această investiţie în judeţul nostru. Semnalele pe care avem de la reprezentanţii companiei sunt bune şi cred că licitaţia se va desfăşura la termenul stabilit, în 23 ianuarie. Asta în cazul în care nu apar alţi factori perturbatori. Suntem dispuşi să acordăm facilităţi în conformitate cu legea, printre acestea numărându-se scutirea de la plata impozitelor”, a declarat Filonaş Chiş.
În privinţa preţului de pornire a licitaţiei de vânzare a terenului de care este interesată compania franceză, prefectul a spus că rămâne cel stabilit prin Hotărâre de Consiliu Local, adică 7,9 euro/metrul pătrat. “Nu putem discuta despre o altă abordare”, a conchis prefectul.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, Tiberiu Marc, a spus că facilităţile pe care autorităţile judeţene şi locale ar fi dispuse să le acorde în acest caz pot constitui un argument demn de luat în seamă de către francezi în alegerea locaţiei pentru viitoarea fabrică. Întrebat fiind care este sprijinul pe care CJ l-ar putea asigura pentru Michelin, Marc a spus că în niciun caz instituţia sălăjeană n-ar putea ajuta compania din punct de vedere financiar şi că o decizie privind posibilul sprijin va fi luată ulterior.
Potrivit primarului comunei Crişeni, Andrei Maior, până la ora redactării acestui material, compania Michelin este singura care a achiziţionat caietul de sarcini.
Compania Michelin şi-a manifestat interesul să achiziţioneze un teren de 20 de hectare în Crişeni pentru a deschide o nouă fabrică, fiind dispusă să plătească doar 3 euro/metrul pătrat. În acest caz, au fost efectuate mai multe expertize, preţul de mijloc fiind de 5,4 euro/metrul pătrat. Totuşi, consilierii locali din Crişeni au ţinut cu dinţii ca vânzarea terenului să pornească de la preţul de 7,9 euro/metrul pătrat şi au votat în acest sens, în decembrie, un proiect de hotărâre. Liderii politici ai judeţului au insistat pe lângă aleşii comunei să lase din preţ, iar când au văzut că aceştia nu vor, i-au ameninţat că împotriva lor se vor lua măsuri care merg până la retragerea sprijinului politic în cazul în care Crişeniul va pierde investiţia Michelin.
În cazul în care francezii vor deschide aici o nouă fabrică, judeţul s-ar putea alege cu o investiţie de peste 300 de milioane de euro şi, în următorii ani, cu circa 700-800 de locuri de muncă.
Mihaela Moldovan&Andreea Vilcovschi
Incredibil cum nea’ Gica tractoristu’ ajuns peste noapte mare consilier poate bloca o investitie de asemenea anvergura, de care amaratul nostru judet are nevoie ca de aer. Vorba martienilor aterizati in Romania: „Faina tara, pacat ca-i locuita” !