Conducerea CFR Călători informează că, începând cu data de 10 decembrie, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2023 – 2024, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024. Noile schimbări operate la nivelul ofertei de transport sunt realizate ca urmare a adaptării la cererea de piaţă, atât prin optimizarea duratelor de parcurs cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. Astfel, compania anunță că vor circula zilnic în medie 1100 de trenuri operate de CFR Călători. Totodată, s-au introdus două noi rute pentru trenurile InterCity, acolo unde viteza și condițiile tehnice sunt potrivite, respectiv București Nord – Galați și București Nord – Piatra Neamț. Aceste trenuri pot atinge viteza de 160 km/h și chiar 200 km/h, iar călătorii au acces la internet în regim wi-fi. Distribuția de bilete se va face prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări și la distribuitorii autorizați cu care sunt încheiate parteneriate pentru vânzarea de bilete. De asemenea, compania pune la dispoziția călătorilor și posibilitatea de achiziție rapidă a biletelor de tren pentru traficul intern prin aplicația mobilă “CFR Călători bilete online”. Achiziția online de bilete se poate face pentru orice tip de tren, până la ora de plecare a trenului din stație. Totodată, personalul de tren va fi dotat cu dispozitive POS, care permit emiterea legitimațiilor de călătorie și plata cu card contactless, rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.
Noua broşură „Mersul Trenurilor de Călători 2023 – 2024” costă 24 de lei și ea poate fi cumpărată din gări şi de la agenţiile CFR Călători din țară. Cei interesați să obțină informații în timp real cu privire la mersul trenurilor pot solicita informaţii direct de la staţiile şi agenţiile CFR sau pot accesa site-ul www.cfrcalatori.ro.
[…] Conducerea CFR Călători informează că, începând cu data de 10 decembrie, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2023 – 2024, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024. Noile schimbări operate la nivelul ofertei de transport sunt realizate ca urmare a adaptării la cererea de piaţă, atât prin optimizarea duratelor de parcurs cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. Astfel, compania anunță că vor circula zilnic în medie 1100 de trenuri operate de CFR Călători. Totodată, s-au introdus două noi rute… Citeste mai mult […]