În fruntea clasamentului celor mai scumpe apartamente din ţară se află municipiile Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara şi Constanţa, iar pe ultimele locuri se regăsesc Reşiţa, Târgovişte, Satu Mare şi Zalău. După ce a fost surclasată de Cluj-Napoca, Bucureşti se situează anul acesta pe locul al doilea în clasamentul oraşelor cu cele mai scumpe apartamente, acest lucru fiind o premieră în România. Capitala nu conduce nici topul celor mai mari creşteri de preţ, fiind depăşit de Cluj-Napoca şi Timişoara. În Bucureşti, cu o valoare de 1.094 de euro pe metru pătrat la finele anului 2015, preţul mediu solicitat de proprietari este cu aproape cinci la sută mai ridicat decât în 2014, când ajungea la 1.043. De asemenea, Capitala se numără printre oraşele cu cele mai mici scumpiri consemnate în 2015.
Faţă de momentul de apogeu al preţurilor din Capitală, atins în martie 2008, când un apartament costa, în medie, 2.264 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu peste 50 la sută mai mică. Din punctul de vedere al structurii cererii, apartamentele cu trei camere au devenit cele mai populare, detronându-le pe cele cu două camere. Astfel, o pondere de 38 la sută dintre potenţialii cumpărători s-au arătat interesaţi de locuinţe cu trei camere (faţă de 35 la sută anul trecut), în vreme ce 36 la sută dintre clienţi ar fi optat pentru o unitate locativă bicamerală (faţă de 39 la sută în 2014). Cererea pentru garsoniere şi apartamente cu patru camere s-a menţinut la proporţii aproximativ egale, respectiv 13 la sută, la fel ca anul trecut. Pe de altă parte, ponderea căutărilor pe segmentul 60.000 – 80.000 de euro a crescut de la 20 la sută în 2014 la 22 la sută anul acesta, în vreme ce pentru o locuinţă mai ieftină de 40.000 de euro ar opta 16% dintre cumpărători (faţă de 18 la sută anul trecut). Un preţ de 80.000-100.000 de euro ar fi dispuşi să plătească 11 la sută dintre vizitatorii imobiliare.ro, în scădere de la 12 sută. Cererea pentru apartamente mai scumpe de 100.000 de euro a crescut uşor, de la 20 la sută în 2014, la 22 la sută în 2015. Pe piaţa închirierilor, preţurile medii solicitate de particulari în trimestrul al patrulea al anului ajung la 220 de euro pe lună pentru o garsonieră, la 300 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere, la 350 de euro pe lună pentru o locuinţă tricamerală şi la 550 de euro pe lună pentru una cu patru camere sau mai mult.
Deşi rămân cele mai scăzute, preţurile apartamentelor din Zalău au crescut
În regiunea nord-vest, din care fac parte judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare şi Sălaj, valoarea apartamentelor au înregistrat creşteri consistente. Cluj-Napoca se situează pe primul loc atât în clasamentul oraşelor cu cele mai scumpe apartamente, lăsând Capital ape locul secund, cât şi în topul celor mai mari scumpiri consemnate la 12 luni. Pretenţiile vânzătorilor din Cluj s-au majorat cu 13,6 la sută în ultimul an, de la 978 de euro pe metru pătrat util în 2014, la 1.111 euro pe metru pătrat în 2015.
Faţă de aprilie 2008, când a fost atins vârful preţurilor pe piaţa clujeană, respectiv o medie de 1.551 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu circa 28 la sută mai mică. La sfârşitul lunii trecute, Indicele imobiliare.ro consemna o valoare medie de 1.156 de euro pe metru pătrat pentru apartamentele vechi, cu 14,9 la sută mai mult decât în perioada similară din 2014.Pe de altă parte, apartamentele noi costau 1.089 de euro pe metru pătrat, cu 8,9 la sută mai mult decât la începutul iernii trecute. În ceea ce priveşte împărţirea cererii pe tipuri de apartamente, cei mai mulţi clujeni (46 la sută, în creştere de la 43 la sută anul trecut) sunt interesaţi de achiziţia unei locuinţe cu două camere. Pe locul al doilea în topul preferinţelor se situează apartamentele cu trei camere, cu o pondere de 28 la sută din total (faţă de 31 la sută în 2014), urmate de garsoniere, cu 17 la suntă (la fel ca anul trecut), şi, în cele din urmă, de apartamentele cu patru camere, a căror cotă s-a menţinut la 9 la sută. A crescut în această regiune a ţării şi puterea de cumpărare, după cum reiese din schimbările survenite în distribuţia cererii pe segmente de preţ. Astfel, 28 la sută dintre potenţialii cumpărători sunt interesaţi de locuinţe de până la 40.000 de euro, în scădere de la 34 la sută în urmă cu un an; 27 la sută dintre clienţi ar dispune de un buget de 40.000-60.000 de euro (faţă de 33 la sută în 2014), în vreme ce 25 la sută dintre clienţi ar plăti între 60.000 şi 80.000 de euro (faţă de 19 la sută în 2014). De o sumă de 80.000-100.000 de euro ar dispune 9 la sută dintre clujeni (faţă de 6 la sută anul trecut), în timp ce 11 la sută ar putea depăşi pragul de 100.000 de euro (în creştere de la circa 8 la sută anul trecut).
Chiriile medii solicitate de proprietari se situau, în trimestrul al patrulea al anului, la 190 de euro pe lună pentru o garsonieră, 280 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere, 350 de euro pe lună pentru trei camere şi 450 de euro pe lună pentru patru camere. În regiunea centrală a ţării, din care fac parte judeţele Alba, Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu şi Mureş, doar Sibiul se numără printre cele trei oraşe care au consemnat scăderi de preţ, în toate celelalte oraşe-reşedinţă analizate pretenţiile vânzătorilor s-au majorat în 2015. În Alba Iulia, preţurile au crescut anul acesta cu 5,5 la sută, de la 583 de euro pe metru pătrat util la 615 euro pe metru pătrat. În Braşov, apartamentele s-au scumpit, în medie, cu 6,5 la sută, de la 821 de euro pe metru pătrat util în 2014, la 874 de euro pe metru pătrat util în 2015. Faţă de luna mai 2008, când a fost atins vârful preţurilor în Braşov, respectiv 1.475 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 40,7 la sută mai mică. Clasamentul reşedinţelor de judeţ cu cele mai mici creşteri de preţ, de până la 5 la sută, este compus în mare parte din oraşe mijlocii (Brăila, Zalău, Târgovişte), însă include şi două dintre marile centre regionale ale ţării, respectiv Bucureştiul (cu un plus de 4,9 la la 12 luni) şi Iaşiul (avans de 4,8 la sută). În Zalău, chiriile pentru apartamente variază, desigur, în funcţie de zonă, bloc, etaj şi suprafaţă. În timp ce un apartament cu două camere în Dumbrava 2 costa 150 de euro pe lună, o garsonieră în zona spitalului costă lunar între 90 şi 110 euro. În zona Brădet apartamentele cu două camere pornesc de la 100 de euro, iar pentru o casă cu cinci camere, complet mobilată, în zona de est a oraşului, chiriaşul trebuie să scoată din buzunar aproximativ 600 de euro. Preţul mediu pentru chiria lunară a unui apartament cu două camere cu vedere la bulevard, mai aproape de centru, este de 150 de euro.