În aşteptarea creşterii salariilor, angajaţii IAIFO au reluat lucrul

Cei 260 de angajaţi ai fabricii Rominserv IAIFO Zalău au decis să reia lucrul, după trei zile de protest, chiar dacă nu au obţinut, încă, majorarea salariilor. Totuşi, susţine liderul de sindicat Vasile Pop, patronatul a dat asigurări oamenilor că până la finalul săptămânii în curs va veni cu o propunere de nerefuzat. „Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii conducerii, însă fără a ajunge la un numitor comun. Totuşi, oamenii au decis să reia lucrul, după ce au obţinut promisiuni că până la sfârşitul săptămânii în curs, patronatul va veni cu o ofertă îmbunătăţită”, a precizat sindicalistul.
În funcţie de propunerea conducerii, angajaţii vor decide dacă reiau sau nu acţiunile de protest.
Reamintim că în perioada 3-5 mai, cei 260 de angajaţi ai unităţii de producţie de la Zalău au întrerupt lucrul, în cadrul unei greve spontane, declanşată pe fondul nemulţumirilore legate de salarii. Protestarii susţin că de aproape patru ani, lefurile lor nu au suferit nicio modificare, astfel că aproape jumătate dintre angajaţi sunt remuneraţi la valoarea salariului minim pe economie. „Într-o vreme, oamenii câştigau peste salariul minim, însă creşterile repetate ale acestui indicator au făcut ca majoritatea lefurilor să nu depăşească 1.450 de lei brut, deşi vorbim despre lucrători cu zeci de ani vechime în muncă”, ne-a declarat Vasile Pop, liderul sindicatului din cadrul fabricii.
Liderul de sindical a mai spus că reprezentanţii salariaţilor au încercat de mai multe ori în ultimii ani să poarte negocieri cu angajatorul, însă niciodată nu s-a ajuns la un numitor comun. „De fiecare dată ni se spunea că nu sunt comenzi, că funcţionăm pe pierdere şi că nu sunt bani pentru a asigura creşteri de salarii”, menţionează Pop. Explicaţiile oferite de conducerea companiei nu erau departe de adevăr, ca dovadă programul redus de muncă din fabrica de la Zalău. Astfel, în unitate se lucra fie patru zile pe săptămână, fie cu o pauză de până la patru luni pe an, timp în care angajaţii erau în şomaj tehnic.
Rominserv Valves Iaifo Zalău a fost înfiinţată în 1969, fiind specializată în proiectarea, fabricarea şi comercializarea unei game largi de armături industriale din fontă şi oţel, cu diverse utilizări în domeniile petrolier, petrochimic, transport de gaze, centrale termice etc.

5 Thoughts to “În aşteptarea creşterii salariilor, angajaţii IAIFO au reluat lucrul”

  1. Sandor

    Am nevoie de adeverinta pt. grupa. De unde pot sa optin?

    1. Anonim

      INTREABA-L PE VASILE RODINA, SUBINGINER LA CITADIN!

  2. Dar liderul de sindicat nu are acces la bilantul firmei pentru a vedea daca lucreaza pe pierderi . Sau nu stie cei al-i ala un bilant. Iar daca lucreaza in pierdere ….la revedere. Sper ca nu asteapta subventii de la stat.

  3. Tăunu

    Vorba cântecului, „Trăindo sperando, murindo căcando !”

  4. Anonim

    Ce subventii de la stat?Vorvesti prostii. Este firma privata

Leave a Comment