Principalul motiv pentru care cursul valutar isi pastreaza importanta este legat de relatiile externe stabilite intre statele lumii. Fiind factori esentiali in cadrul tranzactiilor, oscilatiile cursului pot fi unele avantajoase sau dezavantajoase, in functie de moneda in care se vinde sau se cumpara.
Caci, aprecierea sau deprecierea valutei reprezinta un aspect de care se loveste fiecare persoana in parcursul sau cotidian, fiecare companie ori institutie financiara. Motivul? In ziua de astazi, fiecare dintre noi este capabil sa efectueze schimburi valutare, singurul lucru de care avem nevoie fiind actul de identitate. Locatiile sunt si ele dintre cele mai variate, indiferent ca optam pentru incinta unei institutii bancare sau pentru un simplu oficiu de schimb.
Participantii la piata valutara din interiorul granitelor tarii noastre sunt bancile, respectiv Banca Nationala a Romaniei, restul bancilor aferente, precum si institutiile cu un rol financiar puternic. Cu toate acestea, accesand pagina curs BNR putem observa faptul ca ne confruntam cu oscilatii importante pe piata monetara, ele nefiind resimtite doar de institutiile financiare, ci si de fiecare persoana in parte.
Bineinteles, oscilatiile afecteaza in cea mai mare masura activitatea companiilor financiare, insa ele pot avea un cuvant de spus si in contextul politic. Raspunsul este unul usor de indentificat si rezida in orientarea monetara pe care o abordeaza statul in urma unei analize specializate. Si, nu in ultimul rand, modificarile observate in cadrul graficelor sunt menite sa afecteze viata omului obisnuit, care trebuie sa invete cum sa isi gestioneze eficient lichiditatile, dar si cum sa tina pasul cu ratele dobanzilor.
Despre deprecierea lirei sterline s-a vorbit foarte mult in ultimul timp, cu ocazia referendumului din Marea Britanie. Cu toate acestea, nu multe persoane considerau drept efect „viabil” votul negativ din partea britanicilor, ceea ce inseamna ca in preajma zilei de 23 iunie 2016 lira a cunoscut o panta ascendenta. In urma rezultatului neasteptat, graficul curs valutar lira sterlina a capatat o profunda panta descendenta, in cadrul acestuia inregistrandu-se cea mai drastica scadere a ultimelor decenii.
Mai exact, specialistii afirma faptul ca lira a scazut la valoarea pe care o avea inainte de anul 1985. Nu-i de mirare faptul ca majoritatea persoanelor care aveam lichiditati in lire au intampinat probleme in data de 24, exchange-urile locale refuzand tranzactiile lire – lei. Devalorizarea lirei sterline este un prilej bun pentru ca moneda europeana, respectiv „euro”, sa isi mai creasca putin pretentiile. Mai ales ca in luna februarie a acestui an cursul euro atingea un minim dificil de preconizat, de 4, 45 RON. Asa cum era de asteptat, in ziua de 23 iunie moneda europeana a scazut la pragul de 4, 5179 pentru ca ziua imediat urmatoare sa creasca la 4, 5366.
Pentru publicul roman situatia este una oscilanta. Caci, in functie de moneda pe care fiecare persoana se bazeaza pot interveni dezavantaje sau avantaje de ordin fiannciar. Un segment castigat al populatiei este acela care isi desfasoara activitatea in mediul online, in momentul de fata oscilatiile cursului reprezentand un punct central de interes pentru orice om. Asadar, daca detineti un site de stiri, un blog sau un portal care are legatura cu planul financiar, inteligent ar fi sa mizati pe optiunea de preluare curs valutar pe propriul site, astfel incat sa va cresteti traficul.
Mai multe detalii despre aceasta procedura puteti citi pe platforma www.curs-valutar-bnr.ro, unde va sunt prezentate trei metode ingenioase pentru preluarea facila a cursului valutar. Asadar, aveti la indemana copierea propriu – zisa a codului, implementarea unui widget simplu ori folosirea claselor PHP.