Adunarea creditorilor în procedura insolvenţei

Adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel. Secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor este în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului.
Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori este necesar.
Adunarea creditorilor va putea fi convocată şi de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora. Convocarea creditorilor va trebui să cuprindă ordinea de zi a şedinţei. Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nulă, cu excepţia cazului în care la şedinţa participă titularii tuturor creanţelor. Creditorii pot fi reprezentaţi în adunare prin împuterniciţi cu procură specială autentică sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii.
Dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care îşi exprimă votul, semnată de creditor, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată şi atestată de către un avocat, sau înscris în format electronic, căruia i s-a încorporat, ataşat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, poate fi comunicată prin orice mijloace, până în ziua fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului. La şedinţele adunărilor creditorilor, salariaţii debitorului vor putea fi reprezentaţi de un delegat din rândul acestora, care va vota pentru întreaga valoare a creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.
Deliberările şi hotărârile adunării creditorilor vor fi cuprinse într-un proces-verbal, care va fi semnat de preşedintele şedinţei, membrii comitetului creditorilor, precum şi de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichida-torului, la dosarul cauzei, în termen de două zile lucrătoare de la data adunării creditorilor.
Hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor. Cererea va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor şi va fi soluţionată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, dupa caz, a lichidatorului şi a creditorilor. în cazul în care a fost constituit comitetul creditorilor, va fi citat şi preşedintele acestuia. Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente. Calculul valorii totale a creanţelor împotriva averii debitorului se va determina prin raportare la următoarele criterii:
a) ulterior afişării tabelului preliminar şi până la afişarea tabelului definitiv, valoarea creanţelor verificate şi acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar;
b) ulterior afişării tabelului definitiv şi până la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;
c) ulterior confirmării planului de reorganizare şi până la afişarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat;
d) ulterior afişării tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia.
Planul de reorganizare va fi supus votului adunării creditorilor.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. COLTUC MARIUS
(P)

Leave a Comment