Zălăuanii care vor să meargă cu trenul ce porneşte la ora 6.35 din Jibou spre Bucureşti trebuie să-şi găsească mijloace de transport spre oraşul de pe Someş. CFR Călători a decis ca, odată cu intrarea în vigoare a Noului Mers al Trenurilor, în 9 decembrie, să elimine personalul de 6.09, Zalău-Jibou.
Aceasta este cea mai importantă modificare pe care o aduce noul Mers al Trenurilor. Este posibil, totuşi, ca personalul să fie reintrodus în circulaţie, întrucât cei de la CFR Zalău au făcut o sesizare în acest sens către compania-mamă. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei CFR Zalău, toate celelalte trenuri ce pleacă din reşedinţa de judeţ au fost păstrate, cu precizarea că în noul plan de mers, majoritatea garniturilor vor pleca din gară cu un minut sau două mai târziu.
Noul Mers al Trenurilor 2012-2013, ce a intrat în vigoare pe 9 decembrie, va fi valabil până în 14 decembrie anul viitor, se arată într-un comunicat al CFR Călători. Zilnic, se vor afla în circulaţie 1.378 de trenuri, cu 60 mai multe decât în panul de mers 2011-2012.
În traficul intern s-a implementat “mersul de tren cadenţat” pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare au permis acest lucru şi unde traficul de călători este cu preponderenţă de navetă. “Mersul cadenţat” este un sistem gândit de CFR Călători pentru a opera legături frecvente între marile localităţi şi capitale de judeţ, integrat şi cu alte moduri de transport. În traficul internaţional au fost introduse două noi trenuri cu destinaţia Budapesta, de la Bucureşti Nord şi de la Sighetu Marmaţiei.
Asa meritati daca ati votat Talos, deputatul turbo, si Pop, senatorul criminal.
…lasa ca o sa-l repuna in circulatie dupa ce se electrifica tronsonul de cale ferata Satu Mare-Zalau-Jibou-Dej,din fericire, dupa cum se vede din poza voastra de la Magazin Salajan,gara din Zalau este gata electrificata,oare pe cand celelalte gari(la pulivara,sic!)?!
Pt.Daniel- mai desteptule spune-mi si mie daca esti asa de zbengos ce are sula cu prefectura ,intelegi la ce fac aluzie.Daca esti asa de bun de ce nu te-au pus cei de la ard-ppdd sef de gara mai purice cuafat
Pentru Tulbure: daca mata te uiti prin sticla cu palinca, vezi gara Zalau. Daca te trezesti dimineata, vezi niste copertine intre doua linii, undeva mai in fundalul pozei, desteptule, mai sapa ca poate dai de apa in capul tau sec.