Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj informează că până vineri, 7 iunie, inclusiv, trebuie depusă la administraţiile fiscale, după caz, Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092.
Potrivit sursei citate, această obligaţie o au persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna mai 2013 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.
Obligaţia este reglementată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 1.165/2009 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare. O.V.