25 iunie 2024, termenul limită de depunere a Formularului 177 – Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024 au fost aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în ceea ce privește redirecționarea impozitului pe profit pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat, precum și pentru acordarea de burse private.

Astfel, conform prevederilor art. 25 alin.(4) lit. i) din Codul fiscal, contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

  1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri;
  2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

Termenul limită de depunere a formularului 177 pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care nu au utilizat întreaga valoare stabilită conform prevederilor de mai sus, este 25 iunie 2024, redirecționarea impozitului pe profit pentru sponsorizarea entităților persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităților de cult, va fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris în Registrul entităților/unităților de cult la data încheierii contractului.

În cazul plătitorilor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor formularul 177 poate fi depus până la data de 25 decembrie 2024.

Formularului de redirecționare precum și instrucțiunile de completare pot fi descărcate accesând următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/177.html

M. S.

One Thought to “25 iunie 2024, termenul limită de depunere a Formularului 177 – Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit”

  1. […] sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr.… Articolul 25 iunie 2024, termenul limită de depunere a Formularului 177 – Cerere privind redirecționarea i… apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment