Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează că, până vineri, 25 aprilie, trebuie depuse la unităţile fiscale, după caz, următoarele: Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097, care se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare pentru notificarea organelor fiscale cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem în condiţiile prevăzute la art. 134^2 şi art. 156^3 alin. (11) şi alin. (12); Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I 2014, formular 100; Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, cu termen trimestrial, care se completează de către contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) şi e) Cod Fiscal, respectiv de către persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică şi de către persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I 2014, formular 112; Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie 2014, formular 224; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I 2014, formular 300, care se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal până în 10 martie 2014; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal şi care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile; Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307, care se depune de către persoanele impozabile pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru ajustarea TVA de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a locatarului/utilizatorului în baza prevederilor art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal, pentru ajustarea TVA de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau lit. g) din Codul Fiscal, care nu a efectuat ajustările de taxă conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 din Codul Fiscal în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau care a efectuat ajustări incorecte; Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311, care se depune de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal şi care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei pe valoarea adăugată; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna martie 2014, formular 390 VIES; Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna martie 2014 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară/trimestrială.
[…] Via: 25 aprilie, termen pentru mai multe obligaţii fiscale […]