Zece dintre cele mai frecvente “erori” de limbaj, pe care foarte mulți le utilizează ignorând sau neștiind sensul adevărat al unui cuvânt, sunt explicate de prozatorul și traducătorul Radu Paraschivescu, într-un articol de presă publicat de site-ul digi24. Una dintre cel mai des întâlnite “confuzii fonetice” este confuzia dintre „a investi”, care înseamnă „a plasa un fond sau o sumă într-o afacere pentru a obţine un profit”, şi „a învesti”, care înseamnă „a numi” sau „a conferi oficial cuiva o autoritate, un drept sau o atribuţie”. Cele două verbe nu pot fi folosite unul în locul celuilalt, fiindcă sensurile lor sunt diferite.
“Învedera” și “învetera”
Lucrurile se petrec la fel cu altă pereche de verbe dintre care unul începe cu „i”, iar celălalt cu „î”. Este vorba despre verbele „a învedera” şi „a invetera”, care se diferenţiază şi prin penultima consoană din componenţă: într-un caz, consoana „d”, în celălalt, consoana „t”.
„A învedera”, un termen folosit frecvent în jargonul juridic, are sensul de „a prezenta”, „a arăta în mod evident”, „a pune în vedere” sau „a face cunoscut”, ca în enunţul „I-am învederat stimatului meu coleg că nu are dovezi care să-i susţină afirmaţiile”. „Învederat” este sinonim cu „evident” sau „vizibil”.
„A invetera”, în schimb, înseamnă fie „a se înrădăcina”, fie „a îmbătrâni complăcându-se în lucruri discutabile”, fie „a se învechi în rele”. „Inveterat” este sinonim cu „înverşunat” sau cu „învechit în rele”, ca în enunţurile „Ştia despre soţul ei că era un fumător inveterat”, respectiv „Pocherist inveterat, Jack şi-a pierdut ultimii bani la masa de joc”. Mai trebuie observat că, parcă pentru complicarea situaţiei, există în limba română şi varianta „înveterat”. Cuvântul provine de la “veteran”.
Confuziile apar şi în ceea ce priveşte perechea de verbe „a asculta” şi „a ausculta”, în care primul verb e des întâlnit în exprimarea de zi cu zi, pe când al doilea aparţine jargonului medical.
„A asculta” înseamnă, după cum ştim, „a-ţi solicita auzul pentru a primi un semnal sonor” sau „a urmări atent muzica sau cuvintele cuiva”, ca în enunţul „În liceu ascultam muzică rock câte trei-patru ore pe zi”. „A asculta” mai înseamnă şi „a da curs unui sfat” sau „a se supune voinţei cuiva”, ca în enunţul „Unii copii îşi ascultă părinţii fără să crâcnească”.
Spre deosebire de acest verb, „a ausculta” are sensul de „a verifica funcţionarea organelor interne ale cuiva cu ajutorul urechii sau al stetoscopului, înainte de-a pune un diagnostic”, ca în enunţul „Medicul a auscultat inima pacientului într-o tăcere deplină”.
Şi dacă tot am ajuns la verbe care încep cu „a” şi seamănă foarte bine între ele, să amintim şi de perechea de verbe „a apropia”-„a apropria”.
Verbul „a apropia”, la fel de des folosit ca „a asculta”, înseamnă „a te deplasa în direcţia unui obiect sau a unei persoane, micşorând treptat distanţa care te desparte de acel obiect sau de acea persoană”, ca în enunţul „Când Angela s-a apropiat de mine, am văzut că avea lacrimi în ochi”. A apropria, înseamna a-şi însuşi un lucru străin sau a adapta un lucru pentru un anumit scop.
“Preleva” și “prevala”
În schimb, „a apropria” are sensul de „a-ţi atribui”, „a-ţi însuşi un lucru care nu-ţi aparţine” sau „a face ca un lucru să fie potrivit unui anumit scop”, ca în enunţul „Tânărul şi-a apropriat moştenirea după ce a falsificat câteva acte”. Un sens mai puţin cunoscut al lui „a apropria” este „a alimenta” sau „a asigura rezervele necesare bunei funcţionări a unui dispozitiv”.
Penultima pereche de verbe care seamănă între ele e compusă din „a preleva” şi „a se prevala”. Verbul „a preleva”, întâlnit îndeosebi în jargonul juridic, medical şi medico-legal, înseamnă „a extrage”, „a detaşa” „a lua o parte mică din totalitatea unui material disponibil” sau „a recolta un eşantion de ţesut, de lichid organic etc. spre a fi studiat”, ca în enunţul „Cei de la Judiciar au prelevat probe de ţesut pentru a afla când a fost comisă crima”.
La rândul lui, verbul „a se prevala” înseamnă „a se folosi de ceva în vederea atingerii unui scop”, ca în enunţul „Acuzatul s-a prevalat de dreptul de-a nu spune nimic până la sosirea avocatului”. În fine, iată şi ultima pereche de verbe asemănătoare ca formă şi diferite ca sens: „a revela” şi „a releva”.
Verbul „a revela” înseamnă „a face cunoscut prin inspiraţie divină”, „a dezvălui” sau „a destăinui”, ca în enunţul „Adevărul acestor spuse i s-a revelat pe nepusă masă”. „A releva” are sensul de „a scoate în evidenţă”, „a remarca” sau „a sublinia”, ca în enunţul „Frumuseţea acestui roman a fost relevată de mai mulţi critici”. Alte perechi de cuvinte greșit folosite sunt familial (din familie, din cadrul familiei) și familiar (binecunoscut cuiva), original (autentic) și originar (cu origini undeva, care se trage din…) iar lista ar putea continua cu numeral – numerar, prenume – pronume, complement – compliment, glaciar – glacial, eminent – iminent și altele. Toate acestea formează “confuzia paronimică” (popular se mai numește și confuzie fonetică).
“Fortuit” și “salutar”
Celor relatate mai sus, noi adăugăm alte câteva cuvinte, foarte des folosite de români, dar care au un cu totul alt sens decât cel care se crede că există, în contextul folosit. O serie de cuvinte sunt greșit alese doar pentru că fonetic ar semăna cu ceea ce unii dintre noi cred. Cuvântul “fortuit” nu înseamnă forțat, ci “întâmplător”. În peste 90 la sută din cazuri, inclusiv în spațiul media, este folosit având greșitul sens de “forțat”. Salutar nu înseamnă ceva “de salutat”, de apreciat ci “salvator”. Un alt termen foarte des folosit este finalitate. Acesta nu înseamnă nicidecum că ceva are un final ci faptul că acel ceva are un scop. Așadar, finalitatea este scopul unei acțiuni, nicidecum finalul acesteia.
