Zălăuanca Delia Antal doreşte să-şi lanseze filmul de debut şi în oraşul natal

Sălăjeanca Delia Antal îşi va lansa în această toamnă filmul de debut, “D’ORA”, în cinematografele din România. Intenţia Deliei este de a reuşi promovarea filmului şi în Zalău, oraşul său natal.”Filmul D’ORA va fi lansat şi în România la toamnă, chiar şi la Zalău”, a menţionat aceasta.

Filmul are la bază o poveste reală, este o dramă cu multe scene comice, însă cu un sfârşit trist. Acesta a fost realizat după cartea cu acelaşi nume scrisă de Delia în urmă cu trei ani. De altfel, este prima carte a sălăjencei, fiind lansată în ianuarie 2010, chiar de ziua ei, şi în paginile căreia este redată povestea dramatică despre perseverenţa unei tinere femei în faţa greutăţilor pe care le întâmpină odată cu emigrarea în Anglia. După cum a mărturisit actriţa, atât propriile trăiri pe pământ englezesc cât  şi experienţele persoanelor pe care le-a avut în preajmă, prieteni şi colegi,  au fost cele care au inspirat-o. „Este partea tristă a vieţii mele, aşa cum vedeam sau imi era frică să văd realitatea dezastruoasă a emigranţilor, lipsiţi de speranţe”. La scurt timp după lansarea cărţii, povestea Dorei devine scenariul filmului cu acelaşi nume, a cărui premieră va avea loc în toamnă. “Premiera filmului va avea loc în această toamnă! Lansarea oficială va fi la Londra, în Leicester Square, apoi în Romania, apoi la Los Angeles, după care unde vrea Dumnezeu. Ideal ar fi să călătoresc în toată lumea şi să-mi prezint filmul peste tot, deoarece cei din domeniu m-au încurajat şi au laudat filmul!”, a precizat Delia Antal.
“Filmul este o lecţie de emigrare. Ca producător al filmului îmi doresc foarte mult ca acesta să fie distribuit atât în cinematografele din România, cât şi în toate ţările interesate de acest subiect de emigrare, să fie cumpărat de canalele de televiziune, iar apoi distribuit pe DVD”, a mai spus actriţa şi regizoarea Delia Antal. Bugetul filmului “DORA” a fost de 250.000 euro.

Filmul sălăjencei, apreciat de profesioniştii din domeniu
Luna trecută, mai exact, în 18 iulie, filmul “D’ORA” a fost prezentat la Academia Britanică de Artă a Filmului şi Televiziunii, care găzduieşte Premiile BAFTA. Acesta a fost aplaudat la scena deschisă şi primit foarte bine de către profesioniştii din domeniu. “BAFTA este o instituţie de prestigiu şi întotdeauna am ştiut că îmi voi prezenta filmul acolo. Pentru mine a fost un vis devenit realitate! A fost un private screening doar pentru distribuitori, agenţi de film, oameni din industria filmului şi bineînţeles distribuţia, actorii care au jucat în “D’ORA”. Emoţiile au fost cu atât mai mari cu cât mama mea a fost acolo, lângă mine, şi m-a susţinut. Filmul “D’ORA” este dedicat tatălui meu, Dorel Antal!”, a povestit emoţionată actriţa.
După cum a povestit Delia Antal, filmările au fost realizat în proporţie de 30 la sută în satul bunicii sale, Ciutelec (Bihor), iar printre persoanele care au inspirat-o pentru a scrie scenariul filmului s-au numărat bunica sa şi prinţesa Diana. „Poveştile frumoase şi fericite nu mă inspiră, mi se par fantezie, mă inspiră viaţa reală cu suferinţa, probleme şi reuşite reale, îmi place drama cu sfârşit pozitiv. Tatăl meu a văzut filmul chiar înainte să moară, în noiembrie, şi a fost foarte mândru, a avut mereu încredere în mine şi mi-a spus că o să ajung departe şi tot ce îmi doresc se va întampla!”, a adăugat sălăjeanca. De altfel, tatăl actriţei a jucat în filmul său de debut, chiar înainte de a deceda, fiind răpus de o boală cumplită.
Producţia cinematografică a sălăjencei este promovată de agenţiile de profil de la Hollywood, iar dacă anul trecut a fost abordată de “Le Monde” la Cannes, bifând o apariţie de excepţie în prestigioasa publicaţie, anul acesta actriţa şi regizoarea Delia Antal a fost susţinută de All Lights Film Magazine, o revista şi un site celebru care promovează filmele de la Hollywood şi nu numai, dar şi cele mai noi ştiri cu starurile de cinema. Deliei Antal i-a fost dedicat un articol amplu despre filmul ei de debut, “D’ORA”, pe site-ul revistei fiind promovat intens şi afişul filmului care va fi lansat în această toamnă la Bucureşti.
“Sunt extrem de încântată de faptul că revista All Lights Film Magazine mă promovează ca actriţă şi regizor, că mi-a dedicat un frumos articol despre filmul meu de debut, “D’ORA”. Aceasta este o revistă importantă, mai ales că a fost distribuită în fiecare zi la Cannes, pe toată durata festivalului. Astfel, o mulţime de persoane importante au putut citi povestea filmului meu. Consider că am păşit cu dreptul la această nouă ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, mai ales că celor de la revistă le-a plăcut foarte mult filmul meu!”, ne-a mărturisit, încântată, Delia Antal.

„Sunt prima persoană din familia noastră care a făcut o facultate”
Prima despărţire de Zalău a Deliei a fost în urmă cu mai bine de 14 ani, când a plecat la Timişoara, să studieze contabilitatea şi informatica de gestiune, îndrumată de părinţi spre această profesie, însă la scurt timp după absolvirea facultăţii, sălăjeanca a decis să părăsească ţara, în speranţa unei altfel de vieţi şi pentru a-şi îndeplini un vis ce prinsese contur din copilărie, acela de a fi actriţă. Însă până să ajungă la Londra, după cum ne-a mărturisit Delia, a avut parte de o copilărie nu tocmai fericită. „Pentru mine, părinţii mei nu au fost un exemplu de urmat, amândoi având doar profesionala terminată, crescuţi şi educaţi în perioada comunistă… Eu întotdeauna am vrut să ţintesc mult mai sus şi am simţit că nu aparţin acelei lumi. Sunt prima persoană din familia noastră care a făcut o facultate. Mi-a fost foarte greu să-mi înţeleg părinţii şi să avem o relaţie frumoasă, în special pe tata, pentru că mă batea foarte des când eram mică. Îi plăcea să bea, nu l-am înţeles, chiar l-am urat atât de mult pe cât l-am iubit, dar în ultimele şase luni de viaţă ale lui am reuşit să petrecem tot timpul împreună”, îşi aminteşte Delia Antal.
“Când am simţit că i se apropie sfârşitul, deşi am făcut tot ce am putut pentru a-l ţine în viaţă, am apucat să vorbim despre trecutul nostru şi l-am întrebat de ce s-a comportat aşa cu noi în copilărie. Am reuşit să îl înţeleg şi să îl iert pentru toată suferinţa care mi-a provocat-o, atât mie, cât şi familiei noastre, în special mamei, care datorită mie a reuşit să îl ierte şi ea. Problema lipsei de comunicare face multă lume să sufere!”, a mai adăugat actriţa, care se gândeşte să realizeze un documentar despre viaţa ei de familie, despre tatăl său, în care să descrie relaţia tată-fiică.

Nu renunţă la visul de a avea o familie
Deşi a pus cariera pe primul plan, nu renunţă la un alt vis de al său, acela de a-şi întemeia o familie. Delia Antal a fost la un pas să adopte un copil de culoare din Caraibe. Ideea i-a venit în urma cu aproximativ cinci ani, când a stat vreme de cinci săptămâni în Caraibe, insula Bequia. A plecat acolo pentru un curs de actorie, unde maestrul Sanford Meisner a făcut prima şcoală de actorie, acesta inventând tehnica Meisner, foarte cunoscută şi practicată de către actorii de la Hollywood, printre care Kim Basinger, Jon Voight, Sandra Bullock, Robert Duvall, Diane Keaton, Peter Falk, Grace Kelly, Sydney Pollack şi mulţi alţii. Sălăjeanca povesteşte că atunci când nu avea cursuri, obişnuia să viziteze şi alte insule din împrejurimi şi a avut ocazia să cunoască mai mulţi copii de culoare neajutoraţi. Un băieţel pe nume Barny, i-a atras atunci atenţia, ar fi vrut să-l adopte, însă nu avea pe atunci posibilităţile financiare de azi. “Mi-a venit în minte atunci ideea adopţiei şi încă mă mai gândesc la ea! Nu pentru că este la modă, nu mă interesează acest lucru. Mi-a intrat la suflet un băieţel de acolo, pe nume Barny, dar nu am avut atunci posibilitatea să-l înfiez. Nici acum nu îmi permit, datorită faptului că sunt foarte ocupată şi vreau să mă ocup de educaţia şi creştea copilului, chiar dacă e adoptat sau este al meu. Îmi doresc mulţi copii şi după ce voi lansa cele două filme, la care am lucrat intens în ultima perioadă, “D’ORA” şi “WE CANnes”, spre sfârşitul acestui an mă gândesc serios să îmi întemeiez o familie. Cu siguranţă voi adopta un copil. Îmi doresc prea mult acest lucru. Vreau să fac un bine, să crească alături de copiii mei!”, a mai spus actriţa.

L-a cunoscut pe prinţul Albert de Monaco
Fire simplă şi sociabilă, Delia mărturiseşte că a avut norocul să participe, ca invitată, la diverse evenimente de-a lungul anilor, să întâlnească o seamă de celebrităţi, precum Prinţul Albert de Monaco, pe care l-a cunoscut în urmă cu câţiva ani la Balul L’ete din Monaco, sau pe Bob Sinclar, pe care l-a întâlnit la Polo Cartier din Londra, ori pe cântăreaţa SONIC, la un fashion show. „Lumea e mică. După cum se ştie, la Londra dai peste celebrităţi pe stradă, la farmacie, la cafenea, sunt peste tot, că doar sunt şi ei oameni ca noi toţi”, a concluzionat actriţa.

 

 

 

4 Thoughts to “Zălăuanca Delia Antal doreşte să-şi lanseze filmul de debut şi în oraşul natal”

  1. gicu

    credeti ca ne intereseaza chiar toate panaramele,intrebati ce a facut in strainatate

  2. aurel

    ce trist,toate aceste parvenite au o poveste trista,tata alcolic,fata dama de companie,ajunsa celebra,multe mai sint ca ea,veniti cu ceva mai serios

  3. andra

    si eu stau in londra,dar credetima ca nu am vazut nici o vedeta,eu muncest pe brinci in hoteluri,nu sint ca si aceste vedete,asa zise vedete,ce o fi facind si aceasta duduie de a dat asa de des peste vedete,??????????

  4. beneton

    Referitor la „stiu ce-ai facut asta vara” ,toti am facut(si facem ) cate ceva. Cat despre Delia este o fata draguta si-un suflet mare.

Leave a Comment