Wieliczka – palatul de cleştar

Sunt lucruri în viața noastra cu care suntem atât de obișnuiți încât nu ne întrebăm niciodată de unde vin, care a fost istoria lor sau prețul lor de-a lungul vremurilor. Despre unul dintre acestea – banala noastră SARE de toate zilele – am avut o revelație vizitând mina de sare Wieliczka, de lângă Cracovia. Pentru că vreme de secole sarea era o sursă atât de importantă de bogăție, era numită ”aurul alb”.
Exploatarea sării la Wieliczka a început în secolul al XII-lea. În prima fază sarea era obținută din apele sărate din zonă, prin evaporare, iar un legat papal din acea vreme confirmă privilegiile acordate Mănăstirii Benedictine din Tyniec/Krakow de a primi sarea astfel obținută, fără plată, de la Wieliczka.
Numele inițial al zonei venea din latină: Magnum Sal – care apoi tradus în poloneză a devenit Wieliczka.
Istoria începutului exploatării minei de sare are în centru o prințesă, Kinga, care s-a născut in 1234 și era fiica regelui Ungariei Béla al IV-lea. Ea s-a căsătorit cu Boleslaw al V-lea Castul. Știind de apele sărate din zonă, a adus din Ungaria un grup de mineri pentru a începe exploatarea în subteran și a extrage sare în cantitați mult mai însemnate decât cele obținute prin evaporarea apei. Iar pentru că istoria se împletește cu legenda, povestea spune că prințesa Kinga, ca parte a zestrei ei, i-a cerut tatălui ei o bucată de sare, deoarece sarea era foarte scumpă în Polonia. Regele Béla a dus-o la o mină de sare din Máramaros (Maramureş). Aici ea și-a aruncat inelul de logodnă primit de la Bolesław într-un abataj, înainte de a pleca în Polonia. La sosirea în Cracovia, Kinga le-a cerut minerilor să sapă o groapă adâncă până când vor da de o stâncă. Oamenii au găsit un bulgăre de sare acolo și când l-au despicat în două, în el era inelul prințesei. Kinga a devenit astfel Sfânta patroană a minerilor de sare în Polonia.
Pare de necrezut azi, când cumpărăm sare cu bani mărunți, că aceasta era in evul mediu extrem de scumpă. De aceea exploatarea de la Wieliczka a fost o sursă extrem de importantă de bani pentru regiune, o treime din veniturile regiunii erau aduse din vânzarea sării extrase aici. Faimosul castel Wawel şi alte construcții impunătoare din Cracovia au fost construite tot din banii obținuți din vânzarea sării.
În timp mina a devenit tot mai mare, s-au sapat tot mai multe galerii, pe mai multe niveluri. A crescut și numărul lucrătorilor, care s-au specializat – unii săpau, altii erau cărăuşi, alții măcinau rocile, iar alţii erau cei care consolidau galeriile, folosind trunchiuri imense de copaci și realizând minuni de arhitectură sub pamânt. Numărul minerilor a crescut în timp, iar ei au devenit o categorie privilegiată, cu multe drepturi – de exemplu, primeau o masă gratuită. Tot povestea spune că minerii aveau dreptul să scoată din mină atâta sare câtă puteau ține în palme, iar asta le-a făcut pe femeile din zonă să se mărite cu bărbați cu mâinile mari. În perioada de apogeu a minei, începutul secolului al XVI-lea – jumătatea secolului al XVII-lea, aici lucrau circa 2000 de oameni.
Mecanizarea a contribuit și ea la dezvoltarea minei, s-au importat mașini din Saxonia și s-a folosit praful de pușcă pentru a deschide noi galerii. O epocă nouă a început odată cu ocupația Poloniei de către armata austriacă în 10 iunie 1772, iar inginerii austrieci care au organizat mina au sistematizat exploatarea și au extins-o. Tot în vremurile Imperiului Habsburgic, muncitori de la Wieliczka au venit la exploatarea de sare din Cacica, de lângă Gura Humorului (Bucovina era în acele vremuri sub stăpânire austrică), pentru a le împărtăși localnicilor din tainele meseriei lor.
În prezent sarea nu mai este exploatată în mina de la Wieliczka. Ea se mai extrage doar din apele de suprafață și asta pentru a nu le lăsa să se scurgă in mediu și să il distrugă. Însă mina are o nouă viață, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic din Polonia.
E greu de explicat în cuvinte frumusețea pe care o descoperi vizitând vechea mină. Poate imaginile vor fi mai elocvente. Pentru că intrând acolo ți se dezvăluie o lume magică, un palat din poveștile cu spiriduși și zâne.
Am mai vizitat saline, de curând cea de la Turda a fost reamenajată și este deosebit de frumoasă. Însă pentru cei care ați vizitat Turda, vreau să vă ofer căteva date comparative, pentru a vă putea face o idee despre imensitatea salinei Wieliczka.
La Turda se coboară 172 de trepte (adică 13 etaje), iar lungimea salinei este de 917 m, din care sunt vizitabili 850. La Wieliczka cobori 54 de etaje. Turul ghidat te poartă prin galerii și prin cele mai frumoase săli ale vechii mine și parcurgi 3 km care reprezintă circa 1% din totalul de 287 km. Adâncimea maximă a minei este de 327 de metri și tot aici găsesti lacul cel mai sărat și situat la cea mai mare adâncime sub pământ din toata lumea.
Lăsând la o parte datele tehnice, turul în salina Wieliczka este pentru vizitator un motiv de uimire la fiecare pas. Vizita începe cu cele 54 de etaje coborâte pe trepte, tocmai pentru ca să poți conștientiza cât se mult cobori sub pământ. Iar de aici începe călătoria prin galeriile placate cu trunchiuri de copaci care sunt acolo de secole, perfect conservate în aerul sărat. Tunelele te poartă prin inima exploatării și din ele se deschid imense spații care te lasă mut de uimire. În unele sunt capele: cea a Sfântului Ioan și a Sfântului Anton, altele sunt dedicate unor personalităţi celebre care au vizitat locul de-a lungul secolelor și ale căror statui se regasesc în mină: Nicolaus Copernicus, Johann Wolfgand von Goethe, Fryederyk Chopin și, bineînțeles, Karol Wojtyla – cel care a devenit Papa Ioan Paul al II-lea.
E greu de spus care dintre aceste săli e cea mai frumoasă. Dar cea mai impresionanta este capela dedicată Sfintei Kinga, în care intri din partea de sus și o vezi dintr-o dată în fața ta. I se mai spune şi Catedrala de sare de sub pământ și e de o frumusețe uimitoare. In centru se află statuia Sfintei Kinga, protectoarea minerilor de sare, iar în pereții de sare sunt sculptate scene biblice. Cea mai faimoasă este cina cea de taină, realizată cu un extraordinar efect de profunzime. Candelabrele sunt de asemenea realizate din sare, la fel ca în multe alte săli. Duminica se oficiază Sfânta liturghie, la fel si de ziua Sfintei Kinga și în ajunul Crăciunului. Capela se poate folosi și pentru a oficia căsătorii și trebuie să fie o experiență deosebită să te cununi în fața lui Dumnezeu la 101 metri sub pământ.
O altă ”încăpere” impresionantă este Camera Michalowice, cu o imensă structură din trunchiuri de copaci, construită să susțină plafonul exploatării de odinioară. O construcție asemeni unui turn de catedrală, vizionară și de o extraordinară precizie.
Capela Sfântului Ioan este un alt simbol al credinței minerilor. Se afla la 135 de metri sub pamânt, în ea e o reprezentare a lui Christos crucificat ce datează din secolul al XVIII-lea și în capelă se oficiază ceremonii religioase.
Traseul te duce și pe la două dintre lacurile de sub pământ, frumusețea lor ți se dezvaluie pe muzică de Chopin, pe măsură de luminile se aprind încet, facându-te să descoperi minunea din fața ta. Un loc inedit pentru cereri în căsătorie, realizate cu complicitatea ghizilor.
Tot ceea ce v-am povestit se referă la traseul turistic, pentru că vizita in Wieliczka este organizată pe doua categorii: traseul turistic și traseul minerilor. Pe traseul minerilor, doritorii primesc salopete, echipamente de protecție și sarcini precise în cadrul grupului, la fel ca o echipă de mineri de odinioară. Sigur și acesta este foarte interesant, poate il încercăm data viitoare.
Ce e bine să știti despre Wieliczka:
– E recomandabil să iți rezervi biletul în avans, de pe site https://www.wieliczka-saltmine.com/
– Tururile se fac doar cu ghizi și sunt organizate și în funcție de limba străină în care se face ghidajul
– Mina se afla la 11 km de Cracovia și e foarte simplu de ajuns cu mașina. Agențiile de turism organizează excursii, deseori combinate cu Auschwitz.
– Wieliczka este pe lista locurilor care se află in patrimoniul UNESCO încă din 1972, când pe această listă se aflau doar 12 obiective.
Wieliczka este un dar al naturii, devenit bogăție prin munca minerilor de-a lungul secolelor și minune prin amenajările de astăzi. Un loc desprins dintr-o poveste cu spiriuși (pe care îi și întâlnești de-a lungul vizitei). Un palat de cleștar, ai cărui pereți sărați nu te poți stăpâni să nu îi ”guști”. Ne-a adus aminte de povestea cu Sarea în bucate, ne-a adus uimire și multă, multă bucurie.
Mulțumiri speciale pentru Iwona şi Szymon.
M.S.