Trusa medicului dentist. Care sunt cele mai des folosite instrumente stomatologice?

Atunci când vine vorba despre o vizită la cabinetul stomatologic, cu siguranță tuturor ne vine în minte un anumit instrument pe care îl asociem, într-un fel sau altul, consultației de pe scaunul de la dentist.

În general, oamenii se gândesc la freza dentară, instrument al cărui sunet ne rămâne bine întipărit în memorie, la fel ca frica pe care, în foarte multe cazuri, o generează.

Însă orice vizită la medicul dentist începe prin folosirea trusei de consultație – parte a instrumentarului stomatologic, utilizată în orice cabinet dentar.

Și, chiar dacă nu ne dăm seama, cu toții cunoaștem instrumentele stomatologice care compun această trusă de consultație a fiecărui dentist. Este vorba despre:

  • oglinda dentară;

  • sonda dentară;

  • sonda parodontală;

  • pensa dentară.

Descrierea instrumentelor stomatologice care compun trusa de consultație a dentiștilor

  • Oglinda dentară

Oglinda dentară este alcătuită din:

  • Mâner – care, de obicei, este metalic, însă poate fi și din plastic în cazul în care medicul stomatolog optează pentru cel de unică folosință. Mânerul este conceput astfel încât oglinda să poată fi manevrată cu ușurință și să nu alunece din mâna dentistului, având mici striații pe toată suprafața lui.

  • Tijă – este subțire, metalică și face legătura între mâner și partea activă a acestui instrument stomatologic.

  • Partea activă – altfel spus, oglinda în sine. Aceasta are, în cele mai multe cazuri, o formă rotundă și poate fi simplă sau dublă, ceea ce înseamnă că poate avea ambele fețe reflectorizante.

Rolul oglinzii dentare

De obicei, medicul stomatolog folosește oglinda dentară pentru a obține o vizibilitate mai bună asupra dinților sau a fețelor acestora greu, ori chiar imposibil, de examinat.

De asemenea, deseori, oglinda dentară mai este folosită și pentru depărtarea obrajilor de dantură sau pentru îndepărtarea limbii.

  • Sonda dentară și cea parodontală

Deși pare că ar fi destul de asemănătoare, aceste două instrumente stomatologice sunt, de fapt, total diferite.

Sonda dentară este un instrument de explorare, cu ajutorul căruia dentistul examinează, spre exemplu, sensibilitatea dintelui, prezența unor carii pe suprafața acestuia ș.a.m.d.

Acest tip de sondă nu se folosește niciodată în examenul parodontal, pentru care este indicată sonda parondontală.

Scopul acestui instrument este de a ajuta medicul stomatolog să diagnosticheze boala parodontală. Astfel, cu ajutorul sondei parondotale se măsoară adâncimea fantei dintre gingie și dinte, iar dacă această adâncime depășește 3mm, diagnsoticul se confirmă.

  • Pensa dentară

Pensa dentară este acel instrument stomatologic care arată ca o pensetă obișnuită, folosit de medicul dentist pentru manipularea materialelor, introducerea sau scoaterea pansamentelor din cavitatea orală ș.a.m.d.

Cum putem fi siguri de calitatea instrumentelor stomatologice?

Ce mai trebuie să știm despre instrumentele dentare folosite de medicul stomatolog este că majoritatea dintre ele nu sunt de unică folosință, ci metalice, din oțel sterilizabil.

Igiena este deosebit de importantă într-un cabinet dentar, astfel că sterilizarea instrumentarului se face zilnic, printr-o procedură destul de complexă.

Așadar, nu trebuie să ne facem griji dacă instrumentele utilizate de medic nu sunt de unică folosință, în condițiile în care acestea sunt scoase din pungile sterilizatoare în fața noastră.

Atât instrumentarul stomatologic, cât și aparatele, pungile și substanțele sterilizatoare folosite pentru igienizarea lui sunt cumpărate de la firme specializate, de profil.

Spre exemplu, Dentex este unul dintre principalii furnizori de produse stomatologice din România, care comercializează echipamente dentare, consumabile pentru cabinete, dar și produse destinate tehnicienilor, ce pot fi comandate inclusiv online, de pe dentex.ro.

Din punct de vedere al prețurilor, atât instrumentele stomatologice, cât și restul produselor de la Dentex pot reprezenta cea mai bună alegere a medicilor dentiști, compania având oferte avantajoase și oferind periodic promoții pentru cabinetele dentare.

(P)

Leave a Comment