Cei mai frumoşi, mai ingenioşi şi mai spirituali boboci de liceu din Zalău se vor întrece la finele acestei săptămâni, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Balului Balurilor.
Manifestarea organizată de Consiliul Local al Tinerilor va aduce pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, vineri, 17 martie, de la ora 18, 12 perechi de elevi de clasa a IX-a, de la cinci licee din municipiu, în cadrul unui spectacol inedit, la finalul căruia vor fi aleşi Miss şi Mister Zalău 2017.
Dacă în anii anteriori, Balul Balurilor a avut ca tematici „zeii şi mitologia”, „carnavalul” ori „super-eroi”, în 2017, organizatorii au ales ca temă „Mafia”. Astfel, cele 12 perechi de boboci vor fi împărţite în patru mafii: siciliană, nord-americană, columbiană şi românească, filmul Balului urmând să redea povestea originală a acestora, din care nu vor lipsi trădările, schimburile de focuri, torturile şi soluţiile salvatoare, ne-a declarat Antonio Erdei, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Silvania”, prezentator şi regizor al ediţiei aniversare. Organizatorii promit un eveniment grandios, care va oferi animaţie la cote maxime, momentele pregătite de boboci fiind concepute pentru a cuceri publicul.
„Dacă ne referim la partea artistică, anul acesta, Balul Balurilor va fi mai sus cu cel puţin un nivel. S-a depus un efort mult mai mare pentru a asigura un spectacol pe cinste”, a precizat Antonio Erdei.
Concurenţii vor susține un dans de grup, cu o coregrafie specifică fiecărei ţări din care se presupune că provin „tinerii mafioți”, pentru ca mai apoi, în cadrul probei de prezentare, să îşi descriu personajele în moduri cat mai amuzante. Cea mai importantă probă este cea a talentelor, unde perechile vor prezenta câte un moment special, de la dans, la cântat, de la simulare de lupte, la desen scenic. Competiţia se va încheia cu proba de dans şi cu o probă surpriză.
Invitatul special al serii este solista JO. Până miercuri, 15 martie, preţul unui bilet este de 20 de lei, după care el va creşte la 25 de lei, putând fi procurat de la orice reprezentant CLT. Întreaga sumă colectată din vânzarea biletelor va fi donată în scop umanitar. „Consiliul Local al Tinerilor a decis să aducă bucurie, ajutor si speranta in viaţa unor persoane minunate. Venită pe lume în ajun de Moș Nicolae, când toți copiii își pregătesc ghetuțele și părinții se străduiesc să păstreze magia momentului, micuța Tania i-a bucurat și îngrijorat pe părinți. Încă de la naștere i-a fost detectat un hematom pe partea stângă a creierului. De atunci a urmat un șir lung de analize, tratamente, vizite medicale și internări. Azi, la 3 ani și 2 luni, Tania nu poate umbla singură, nu își folosește mâna dreaptă, nu vorbește, își menține greu echilibrul și are probleme cu vederea. Părinții ei nu au renunțat însă niciun moment: Tania trecand printr-o operație care îi poate oferi șansa de a se recupera din punct de vedere psiho – motor. Operația a fost realizata cu succes, dar necesita o lungă perioadă de recuperare, iar Tania și familia sa, întregită de un frățior mai mic, vor avea nevoie de sprijin în această perioadă”, ne-a mai spus Antonio Erdei.
acum de mici se pregatesc pentru viitori politicieni
De ce nu au ales ca tema „coruptia” in institutiile statului.
SEX