Cea de-a XVIII-a ediţie a „Zilelor Crasnei” va debuta vineri, 2 seprembrie, la ora 16, şi va dura până duminică după miezul nopţii, astfel încât, timp de trei zile, comuna Crasna va fi “polul” distracţiei şi al bunei – dispoziţii, din judeţ. Spectacole, tombole, concursuri inedite, competiţii sportive şi expoziţii, parade şi întreceri culinare – sunt doar câteva din atracţiile pe care le vor găsi cei ce se vor afla în frumoasa comună sălăjeană, în acest sfârşit de săptmână. Cu ocazia acestei sărbători, debutează la Crasna şi Festivalul Prunelor, un festival care, deşi ar fi trebuit să fie de mult tradiţie în judeţ, nu a intrat pe lista niciunui organizator de evenimente, ori primar, până acum. Iată că la Crasna a fost posibil şi acest lucru, astfel încât primul festival dedicat celui mai popular fruct din judeţ, debutează sâmbătă, la Zilele Crasnei.
Primarul Crasnei vrea să facă din Festivalul Prunelor un brand puternic
Bogya Miklos, primarul comunei Crasna, a pus în practică pentru prima dată în judeţ, idea unui festival dedicat prunelor. “Este prima ediţie a acestui festival şi ne dorim foarte mult ca el să devină un brand al Crasnei. Focul la ceaune va fi aprins sâmbătă dimineaţa, la ora 4, pentru că acolo se va fierbe, timp de peste 15 ore, silvoiţa. Vor fi concursuri culinare, se vor face tot soiul de preparate, mai mult sau mai puţin cunoscute, toate având ca element principal, prunele de diferite soiuri. Avem tot ceea ce este necesar pentru ca oamenii, atât localnicii cât şi invitaţii, să petreacă trei zile în Crasna. Aşteptăm cu drag oaspeţii, atât din zalău cât şi din întreg judeţul şi îmi doresc să reuşim să facem din Zilele Crasnei cea mai frumoasă sărbătoare din judeţ” ne/a declarat edilul.
Program variat, pentru toate vârstele şi gusturile
Zilele comunei Crasna se deschid aşadar vineri, printr-o invitaţie tradiţională făcută de autorităţile locale şi organizatori, urmată de două competiţii sportive – tenis de masă şi badminton. De la ora 16, oaspeţii din localităţile înfrăţite din Ungaria vor fi primiţi, cazaţi şi invitaţi la o cină tradiţională. Seara de vineri se va închia cu un concert al Fanfarei Kiskunlachaza, în curtea Primăriei. Ziua de sâmbătă le va aduce localnicilor şi oaspeţilor un program variat, pentru toate gusturile: concursuri culinare, expoziţii, parada fanfarelor, o gală a talentelor locale, iar după ora 22, marea extragere la Tombola Zilelor Crasnei pe scena din incinta pieţei, urmată de un concert L.L. Junior şi un foc de artificii. DJ Blade va fi “responsabil” cu selecţia muzicală şi, evident, distracţia, până în zori. Cu siguranţă, unul dintre evenimentele aşteptate este debutul Festivalului Prunelor, un eveniment care are loc pentru prima dată în judeţ şi care va aduce la prima sa ediţie concursuri culinare, reţete tradiţionale şi preparate din cele mai diverse, toate având în compoziţie prunele.
Prăjituri, plăcinte, silvoiţă, dulceţuri şi multe alte preparate se vor lua la întrecere, prim măiestria fiecărui participant, la ediţia cu numărul unu a acestui festival inedit. Duminica va debuta la ora 10 cu competiţii sportive ce se vor desfăşura la sala de sport a Liceului Tehnologic, concursuri de atelaje şi o paradă de călărie pe baza sportivă din Crasna. În ultima zi, după lăsarea serii, un “Retro party” cu formaţia Start urmat de marea extragere a tombolei, vor avea loc pe scena special amenajată în centrul comunei. Distracţia va continua până după miezul nopţii astfel încât, putem spune că cei care vor dori „trei zile şi trei nopţi” de distracţie adevărată, trebuie să aleagă în acest weekend destinaţia Crasna. Primarul Bogya Miklos, împreună cu organizatorii acestor evenimente prilejuite de Zilele Crasnei – Primăria, Consiliul Local, asociaţii şi fundaţii din comună dar şi întreprinzătorii care au pus umărul la „Zilele Crasnei”, promit spectacole şi evenimente pe cinste, din care nu vor lipsi mâncarea bună, băutura aleasă, voia bună, aşa cum locuitorii celei mai mari comune din Sălaj merită, măcar o dată pe an.