San Marino era pe lista noastră de dorințe de multă vreme. Auzisem doar că e foarte frumos și că are un nivel de trai foarte ridicat. În plus venea la pachet cu fascinația pe care ne-o dau țările liliputane, care au un farmec aparte.
San Marino este una dintre cele mai mici și mai vechi republici din lume, situată în sudul Europei, înconjurată complet de Italia. Cu o suprafață de doar 61 km² și o populație de aproximativ 33.000 de locuitori, această mică țară se distinge prin peisajele sale montane, istoria bogată și sistemul politic unic. Este situat pe versanții Muntelui Titano și are o istorie absolut impresionantă.
În San Marino totul e pe verticală. Primul lucru care ne-a uimit a fost infrastructura. Drumul de la bază către orașul vechi șerpuiește în curbe strânse, blocurile orașului sunt aliniate pe panta muntelui, iar aleile pietonale sunt rânduri lungi de scări, completate cu ascensoare care te duc până lângă zidul cetății. În fața porții acesteia, un polițist (polițistă în ziua în care am fost noi) oprește mașinile și zâmbește pietonilor, invitându-i să intre în cetate, unde totul e făcut din piatră alb-gălbuie extrasă de pe muntele Titano.
Am vizitat San Marino într-o zi în care orașul era învăluit în ceață. Așa că am ratat priveliștile uimitoare din fața lui Palazzo Pubblico sau de la Passo delle Streghe – Trecătoarea vrăjitoarelor care unește primul turn Guaita cu al doilea Cesta. Dar ne-am bucurat în schimb de un oraș misterios și fascinant, cu puțină lume și care ni se dezvăluia pas cu pas.
Ne-a călăuzit pașii în descoperirea lui Sara Antonelli – ghid oficial pentru San Marino, căreia îi mulțumim pentru amabilitate și profesionalism. De asemenea, mulțumim Biroului de Turism din San Marino pentru gentilețe și pentru deschiderea de care au dat dovadă încă din prima clipă în care i-am contactat.
Sara ne-a călăuzit pașii prin cetate și prin istoria acestui loc unic. San Marino a fost fondat de către un pietrar creștin numit Marino, originar de pe insula Arba din provincia romană Dalmația (în prezent insula Rab din Croația). Conform legendei, în anul 257 d.Cr., Marino a participat la reconstrucția zidurilor orașului Rimini după distrugerea lor de către pirații liburni. Era însoțit de Leo și, fiind creștini, s-au refugiat pe Muntele Titano pentru a scăpa de persecuțiile împăratului roman Dioclețian. Aici Marino a fondat o comunitate monahală independentă în 3 septembrie 301, aceasta fiind structura în jurul căreia s-a constituit ceea ce avea să devină apoi statul San Marino, cel mai vechi stat suveran existent, precum și cea mai veche republică constituțională din lume.
În anul 1000, la conducerea statului a ajuns o organizaţie numită „Arengo”, o adunare a capilor de familie, având atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti.
După anul 1200 au fost înfiinţate noi instituţii politice, cum sunt Consiliul celor LX sau Consiliul celor XII, iar în anul 1243 a fost introdusă funcţia de şefi ai statului – Căpitanii Regenţi, cu puteri executive şi judecătoreşti. Deși pare incredibil, această structură cu cei doi căpitani regenți funcționează în continuare și în zilele noastre. San Marino este condus de doi căpitani regenţi, cu mandate de şase luni, care sunt instalaţi în funcţie la datele de 1 aprilie şi 1 octombrie. Ei sunt aleşi de către Consiliul Mare şi General (Parlamentul), un organism care este ales pentru o perioadă de cinci ani și care are un număr de 60 de membri. Guvernul din San Marino este format din Secretari de stat (miniștri) are un număr de 10 membri. Am întrebat de ce întotdeauna doi căpitani regenți și de ce doar 6 luni? Pentru că fiind doi se controlează unul pe celălalt și împreună participă la reuniunile parlamentului și ale guvernului. Șase luni pentru că să știe că este o funcție onorifică, că nu apucă să „facă rădăcini” și că rolul lor major e de a asigura echilibrul și buna funcționare a instituțiilor statului.
„Înscăunarea” căpitanilor regenți se face în fiecare an la 1 aprilie și apoi la 1 octombrie în cadrul unei ceremonii care are loc, de secole, după un protocol strict, întotdeauna la ora 9:45, în centrul Oraşului Vechi al statului. Este o paradă pitorească și colorată, ce atrage numeroși turiști.
Prima Constituţie scrisă a statului San Marino a fost adoptată la 8 octombrie 1600, „Leges Statutae Republicae Sancti Marini”, fiind o serie de şase cărţi scrise în limba latină care dictează şi în prezent sistemul politic al ţării, printre alte aspecte ale funcţionării statale.
Fiind o cetate, evident că principalele atracții sunt cele trei turnuri – trei fortărețe medievale numite Guaita, Cesta și Montale. În primul turn Guaita, numit și Rocca, se poate vizita vechia închisoare. O potecă străjuita de ziduri, numită Trecătoarea Vrăjitoarelor, te duce la cel de-al doilea turn Cesta, unde în prezent este un muzeu al armelor vechi.
Patronul țării fiind Sfântul Marino, evident că cea mai impresionantă biserică din oraș este Basilica di San Marino, construită in stil neoclasic. În ea sunt moaștele Sfântului și un obiect unic – tronul pentru două persoane, pe care stau cei doi căpitani regenți la festivitatea de învestire.
În Piața Libertății am admirat Palatul guvernamental, care servește ca primărie a orașului. Această clădire găzduiește ceremoniile de stat și este sediul oficial al organismelor instituționale și administrative de conducere ale Republicii San Marino. Fațada palatului afișează stemele vechi ale Republicii. Un alt loc impresionant este Cava dei Balestrieri (Grota arbaletrierilor). De aici au fost extrase blocurile de piatră din care s-a construit Palatul Public. În zilele de sărbătoare aici se organizează concursuri de tir cu arbaleta.
Să rătăcești pe străzile înguste de piatră din San Marino, flancate de impresionantele clădiri din piatră albă, într-o zi cu ceață, a fost poezie și emoție. Piațetele sunt decorate cu multe statui, una dintre ele ne-a atras atenția – dedicată mamelor și copiilor care și-au pierdut viața în bombardamentul din 26 iunie 1944, când trupele aliate au vizat o linie de apărare germană din zonă. San Marino a fost neutră în cel e-al Doilea Război Mondial și a găzduit peste 100.000 de refugiați între zidurile sale.
Un citat din San Marino pe care îl regăsești frecvent in diferite locuri din oraș este „301 d.C. LIBERTAS PERPETUA”. E ca o profeție sub semnul căreia a fost pusă toată existența acestui stat. Libertatea a adus democrație, reguli clare care s-au păstrat de peste 1700 de ani. De fapt poți solicita o viză turistica San Marino în pașaport, pe ștampilă apare anul 2025, dar și anul 1724, socotit din 301 încoace. Ca un fel de start odată cu Hristos și un altul odată cu San Marino.
Țara a fost ocupată doar o perioadă de 6 luni. În rest au fost liberi. Nu au trăit întotdeauna bine, au fost vremuri când locuitorii de aici au emigrat în America de Nord sau de Sud. Dar acum e una dintre țările cele mai înstărite, cu un PIB de peste 50,000 euro pe cap de locuitor. Infrastructura este extraordinară: parcările construite in munte cu 8-9 nivele subterane, ascensoarele – mulți bani vin din turism și atunci trebuie să creezi condiții pentru cei ce vin să te viziteze. Însă ceea ce ne-a plăcut cel mai mult a fost atmosfera prietenoasă, caldă, cu oameni care îți zâmbesc și te salută pe stradă, cu mici cadouri de la gazda noastră, cu amabilitatea celor de la Biroul de Turism. De fapt numele oficial al țării este Serenissima Repubblica di San Marino, iar seninătatea asta ne-a înconjurat mai mult decât ceața. E un loc unde sigur vom reveni.
Simona Ciulea
