După două săptămâni de ger și ninsoare, perioadă în care atât județul nostru, asemenea celorlalte regiuni din țară, a traversat cel mai friguros sfârșit de iarnă din ultimele decenii, primăvara își face simțită prezența începând din această săptămână. Meteorologii anunță temperaturi chiar peste cele firești ale acestei perioade, valori termice ce vor putea urca, către sfârșitul săptămânii, către 14 chiar 16 grade Celsius (C) în majoritatea localităților sălăjene.
Astfel, începând de mâine, temperaturile vor crește de la 5 grade, ce se vor înregistra marți până la 9 grade în cursul zilei de miercuri, ajungând sâmbătă la valori de 13 iar duminică până la 16 grade Celsius. Nopțile nu vor mai fi geroase, însă vor fi friguroase în continuare, cu minime situate în primele zile ale săptămânii de minus 2 – 3 grade Celsius, cu dimineți la fel de friguroase.
În privința precipitațiilor, șanse ceva mai mari de ploaie vor fi marți, iar începând de miercuri, precipitațiile vor fi pe arii mai restrânse și neînsemnate cantitativ. De miercuri scăpăm și de îngheț, iar soarele își va face simțită prezența tot mai mult pe parcursul zilelor. La Zalău, temperaturile vor fi în urcare începând de marți, astfel încât, maxima de mâine va atinge 6 grade C, miercuri 7 grade C, iar weekend-ul va fi unul de adevărată primăvară cu 11 grade vineri, 13 sâmbătă și 15 până la 16 grade C duminică, 11 martie.