În vârstă de 38 de ani, zălăuanul Sergiu Mureşan a devenit cunoscut în lumea muzicii nu doar pentru anii în care a cântat în trupele Silvana şi Desperado, dar şi pentru activitatea în domeniul compoziţie.
Deşi a ales să studieze Farmacia, domeniu în care a şi lucrat o perioadă bună de timp, în urmă cu şapte luni el a decis să urmeze un alt drum: cel al muzicii.
Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată de tatăl său, profesorul Ioan Mureşan de la Palatul Copiilor. În clasele I-VIII, Sergiu a studiat pianul şi teoria muzicii la Şcoala de Muzică din Zalău, pentru ca mai apoi să aleagă filiera teoretică şi să studieze Farmacia.
În anii de liceu a activat, sub îndrumarea tatălui său, în Silvana, trupa de muzică rock a Palatului Copiilor, iar în facultate, a fondat trupa Desperado, în cadrul căreia a cântat, timp de trei ani, la instrumente cu clape. “Tatălui meu şi perioadei petrecute cântând rock în trupa Silvana li se datorează, fără îndoială, formarea mea din punct de vedere muzical”, mărturiseşte sălăjeanul.
În perioada facultăţii a început să fie tot mai interesat de producţia muzicală şi de sunet, interes pe care l-a dezvoltat permanent, studiind individual compoziţe, armonie, tehnici de mixaj şi productie audio. Ulterior, s-a văzut nevoit să renunţe la activitate muzicală şi să se dedice carierei în domeniul farmaceutic. Şi-a deschis propria farmacie, iar din 2011 şi până la începutul acestui an, a fost chiar preşedinte al Colegiului Farmaciştilor Sălaj. Deşi lucrurile mergeau bine, zălăuanul simţea că îi lipseşte ceva. Micile proiecte muzicale în care se implica în puţinul timp liber nu au făcut decât să îi trezească apetitul pentru mai vechea lui pasiune.
“Am realizat că există o zonă foarte specifică, între artistic şi multimedia, care se pliază perfect pe preferinţele şi abilităţile mele muzicale, respectiv muzica pentru trailere de film. Producţia muzicala pentru acest tip de utilizare este extrem de specifică în structură şi formă: în general, piese scurte de 1-3 minute, structurate în două sau trei acte, al căror scop este să susţină naraţiunea extrem de dinamică a trailer-ului de film”, afirmă interlocutorul.
Prin intermediul Internetului, Sergiu a abordat mai mulţit publisheri importanţi specializaţi pe muzica de trailer de film şi nu s-a descurajat nici când răspunsurile întârziau să apară. Chiar dacă ascensiunea lui în acest domeniu a fost una fulminantă, Sergiu Mureşan recunoaşte că totul se datorează perseverenţei şi muncii intense: “Mi-am dorit foarte tare să ajung să lucrez în acest domeniu. Dar tare de tot. Am continuat să compun și să trimit creațiile către cei cu experiență în domeniu, chiar dacă, într-o primă fază, nu m-au băgat în seamă. Am trimis mailuri cu muzică tot mai bună, pentru că lucrând în fiecare zi, am evoluat constant. În cele din urmă, muzica mea a ajuns la urechile lui Aleksandar Dimitrijevic, poate cel mai mare compozitor de muzică pentru trailere de film, care m-a recomandat unui superviser”.
Recunoaşte că nu ar fi putut ajunge la acest nivel fără multă muncă, pentru că “dacă vrei să intri pe albume, trebuie să dovedeşti că eşti capabil să ţii ritmul”. A renunţat la afacerea în domeniul farmaceutic şi s-a întors la mai vechea lui iubire, muzica. ”Am activat în domeniul farmaceutic în toate ariile posibile: farmacie de circuit deschis şi depozit de distribuţie medicamente, administrativ în Colegiul Farmaciştilor, în producţie industrială şi cercetare, şi am obţinut satisfacţie din toate acestea. Treptat, însă, interesul meu s-a mutat pe zona de creaţie şi producţie muzicală”, explică muzicianul. N-a trecut mult şi satisfacţiile au început să apară. În doar şapte luni, zălăuanul a compus 15 melodii care sunt ori urmează să fie incluse pe diverse albume, unele dintre ele fiind folosite în diverse trailere de film ori promo-uri TV.
“Vengeful Demons”, spre exemplu, a fost utilizată pentru promovarea filmului “The Conjurig 2”, în timp ce “Hollow Souls” a fost folosită atât pentru trailerul producţiei “Blair Witch”, cât pentru promo-ul TV al serialului “Gotham” – sezonul 4. A contribuit şi pentru promo-ul TV al seriarului “Agents of Shield”, dar şi la realizarea efectelor sonore ale trailerului “Designated survivor”. O altă creaţie ce poartă semnătura lui Sergiu Mureşan, “Laniakea”, a asigurat fundalul sonor pentru trailerul oficial al jocul “Titanfall 2”, unul dintre cele mai aşteptate titluri multi-platformă de anul acesta. “Cum se întâmplă de obicei, ultima realizare este cea mai importantă şi mai dragă, iar faptul că muzica mea este auzită de sute de mii de oameni este, de fapt, cea mai mare împlinire”, mai spune compozitorul.
Despre stilul abordat, zălăuanul spune că este unul “unic şi extrem de interesant, o muzică greu de făcut într-un mod credibil şi utilizabil. Practic, este un amestec de muzică şi sound design, dar într-o structură foarte fixă, rigidă”. Decizia luată acum şapte luni l-a ajutat să devină un om împlinit: “Mă redefinesc profesional, dar aș fi murit nefericit dacă nu reușeam să o apuc pe acest drum. Îmi place atât de mult ceea ce fac”.
OM deosebit.Cinste lui și familiei sale.
“Gotham” – sezonul 4? Serios? in septembrie a debutat sezonul 3? Nu te informezi deloc Andreea, chiar nu-mi dau seama de ce te plateste Muresan!
Succes Sergiu! Pacat ca sistemul sanitar a pierdut un farmacist competent!
Multe felicitari si mult, mult succes in continuare! Un OM deosebit, cum rar intalnesti in aceste vremuri. Acest succes este o incurajare pentru cei seriosi, care doresc sa reuseasca prin munca. Cred ca, asa cum il cunosc, ar avea reusite in orice domeniu ar dori.