Ne apropiem de Postul Paştelui – cel mai greu de peste an

Anul acesta, Postul Sfintelor Paști începe în 27 februarie, iar Paștele va fi sărbătorit în 16 aprilie, potrivit calendarului ortodox. În 26 februarie are loc Lăsatul secului în Postul Mare. Postul Paştelui are loc înaintea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an. Oamenii mai numesc acest post şi Postul Mare. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adauga săptămâna Patimilor. Motivul principal al postirii în Postul Paştelui era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti şi să intre în biserică. Totusi, Postul Pastelui a devenit absolut firesc o perioadă de pregătire spirituală pentru toţi creştinii să sărbătorească Invierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Postul de 40 de zile al Paştelui va începe peste doar o săptămână, şi este cel mai aspru de peste an, fără carne şi lactate, având doar două zile de dezlegare la peşte, în 25 martie, de Buna Vestire şi în 8 aprilie, când este sărbătorită Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile. În această perioadă nu se fac nunţi. Dacă postul nu este liber acceptat, el nu este de mare folos duhovnicesc, spun preoţii, ci este perceput ca o înfometare forţată. De aceea, fiecare posteşte cât poate. Biserica a făcut din post o regulă generală pentru toţi, însă cei ce nu pot posti ca înfrânare de la hrană materială trebuie totuşi să postească cel puţin spiritual, ca înfrânare de la gânduri necurate, cuvinte urâte şi fapte rele.

Bătrânii, bolnavii şi copiii sunt scutiţi de post, întrucât trupul lor este mai puţin rezistent. De pildă, Biserica ne învaţă că în primele trei zile din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti se mănâncă doar o singură dată în zi, după slujba de seară. Însă unii oameni nu pot posti până seara, pe când alţii mai rezistenţi mănâncă doar în a treia zi. Deci, intensitatea postului depinde de râvna şi de rezistenţa fiecăruia. Oricum, trebuie evitate excesele: atât delăsarea spirituală prin nepostire, cât şi epuizarea fizică prin nechibzuinţă. Cine nu poate posti material, din motive de sănătate, cei care au o medicaţie care impune un aport proteic şi nutriţional fără de care viaţa le este pusă în pericol,  pot, totuşi, posti spiritual, în sensul înfrânării gândurilor urâte, distructive, avbţinerea de la vorbe care rănesc sau jignesc, care au în ele duh de stăpânire, duh de ceartă sau duh de slavă deşartă şi de la fapte reprobabile.

Oricât am posti de mult, oricât ne-am ruga de mult, trebuie să ne gândim cu multă smerenie că sunt alţii care se roagă mai mult decât noi, care sunt mai milostivi decât noi, mai curaţi decât noi. Astfel, când postim nu trebuie să schimbăm doar felurile de mâncare, respectiv să înlocuim carnea şi alte alimente de origine animală cu produse vegetale, ci şi comportamentul. Schimbarea felului de a mânca trebuie să fie însoţită şi de schimbarea atitudinilor oamenilor în viaţă, a relaţiilor cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu lumea materială.

Totodată, postul înseamnă şi un sacrificiu făcut pentru cei aflaţi în nevoie. Un sprijin, un ajutor, o masă oferită unui nevoiaş, o haină dăruită nu doar la vreme rea, sunt fapte pe care o persoană care posteşte trebuie să le facă mereu dar cu atât mai mult în zilele de post. Chiar şi cei care din diferite motive nu pot ţine postul, dar care, în mod constant, prin gândurile şi mai ales acţiunile lor fac bine în jurul lor, sunt oameni către care Dumnezeu îşi întoarce faţa mereu.