Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic. Doar că nu a fost întotdeauna așa. Până acum mai puțin de 500 de ani, Crăciunul era prima zi din an, din punct de vedere religios. Stabilirea datei de 1 ianuarie ca prima zi din an a fost realizată de către Papa Inocențiu al XII-lea, pentru prima dată în 1691.
Până atunci, nu exista, așadat o standardizare a datei începutului de an, dar Papa a luat decizia de a stabili acest lucru din punct de vedere oficial și religios, pentru că o mulțime dintre statele pe care le păstorea utilizau deja această dată din motive comerciale (de exemplu Veneția, de la 1522).
Tot înainte de această dată, la unele popoare din emisfera nordică, mai ales la cele cu rădăcini antice, anul nou începea primăvara, la 1 martie.
În a opta zi de la naștere sunt amintite în Evanghelie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul pruncului Iisus – la fel și în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.
În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate.
Tradiții de Anul Nou
Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.
Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.
Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.
Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.
În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an, nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească.
Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri. Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.
Calendarul și civilizațiile lumii
În funcţie de calendar oamenii şi-au planificat agricultura, vânătoarea şi sărbătorile. Multe culturi primitive foloseau săptămâna de 4 zile, posibil după cele patru puncte cardinale. Asirienii foloseau calendarul în care săptămâna avea 6 zile. Romanii foloseau calendarul în care săptămâna avea 8 zile.
Grecii şi egiptenii au împărţit lunile de 30 de zile în 3 părţi a câte 10 zile, numite decade. Azi se folosesc aproximativ 40 de calendare din care cele mai importante sunt calendarul gregorian, calendarul islamic şi calendarul iudaic.
În calendarul gregorian, anul are 365 de zile, cât Pământul face o rotaţie în jurul Soarelui. Calendarul stabilit de Papa Grigore al XIII se foloseşte azi şi este declarat internaţional pentru uzul civil. El a fost adoptat de majoritatea ţărilor. Calendarul islamic se construieşte în funcţie de mişcarea Lunii în jurul Pământului fără să ţină cont de mişcarea Pământului în jurul Soarelui.
Calendarul iudaic combină mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui cu mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului. Anul nou în antichitate Babilon. Noul an a fost celebrat pentru prima dată în Babilon, acum aproximativ 4000 de ani. În jurul anului 2000 î.Hr., Anul Nou babilonian începea cu prima lună plină după Solstiţiul de Iarnă (prima zi de primăvară). Celebrarea babiloniană a Anului Nou dura 15 zile. Egiptul Antic.
Anul Nou era sărbătorit în momentul in care Nilul ieşea din matcă, eveniment ce se petrecea pe la sfârşitul lui septembrie şi fără de care recoltele nu erau posibile. Împeriul roman. Romanii sărbătoreau Anul Nou în Martie, dar calendarele romane au fost schimbate de împăraţi, iar de cele mai multe ori nu aveau legătură cu mişcările Soarelui.
În jurul anului 153 î.Hr., senatul Roman a declarat data de 1 ianuarie ca prima zi din calendar. Anul avea 365,25 de zile dar, cu toate acestea, au apărut din nou nesincronizări. Senatul roman a schimbat din nou începutul anului la 25 martie.
În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat calendarul lui Iulius Caesar, considerând că perioada anului de 365,25 de zile este prea lungă. A stabilit că anul are 365,14 zile. Diferenţa de 11 minute creştea anul calendaristic cu 7 zile la fiecare 1000 de ani. Religia şi Anul nou Biserica Catolică a interzis sărbătorirea Anului Nou pe motiv că avea elemente păgâne.
Pe măsură ce creştinismul s-a răspândit, obiceiurile bisericeşti s-au împletit cu elementele păgâne existente în momentul convertirii. La fel s-a întâmplat şi cu Anul Nou, care a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică în 487, când se celebra Circumcizia pruncului Isus, devenind general recunoscută în jurul lui 1500-1600, la introducerea calendarului gregorian.
