În acest sfârșit de săptămână vom trece la ora de iarnă. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4 devenind ora 3.
Va fi, practic, cea mai lungă zi a anului, duminica având 25 de ore. În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară).Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. În ciuda faptului că s-a vorbit foarte mult, începând din 2018, că se renunță la schimbarea orei, decizia definitivă nu a fost încă luată, așa încât cel puțin anul acesta se va continua această practică. Astfel, vom reveni la ora de vară, când ceasurile se dau înainte cu o oră și ora 3 devine ora 4, în ultimul weekend din martie 2021. Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană. Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.Ţările Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia asupra alegerii lor până anul viitor în aprilie, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.