Cum aplicam un erbicid total?

Orice cultura din gradina, indiferent ca este o cultura de vita de vie, o plantatie de pomi fructiferi sau pur si simplu o cultura de legume, prezinta riscul de a dezvolta daunatori, cum ar fi buruienile. Exista o multime de solutii naturale prin care poti sa scapi de buruieni sau prin care le poti imputina, insa cea mai simpla si eficienta varianta este de a apela la erbicide.

Daca vrei sa erbicidezi un loc, fie inainte fie dupa terminarea unei culturi, cea mai buna solutie pentru tine este cea a unui erbicid cu continut de glifosat, denumit si erbicid total .

Un erbicid total este o soluție care poate sa faca fata unei varietati mari de buruieni si se dovedeste a fi foarte eficienta.

 

Cum se foloseste erbicidul total?

 

Pentru a folosi corect un erbicid total trebuie sa se tina cont de mai multe elemente, cum ar fi echipamentul cu care se aplica sau cantitatea recomandata de producator pentru fiecare hectar.  De asemenea, trebuie sa se tina cont de marimea suprafetei pe care urmeaza sa se aplice erbicidul.

Spre exemplu, pe suprafetele mici, cel mai potrivit echipament cu care se poate pulveriza solutia este Vermorelul sau Atomizorul. Practic, este un dispozitiv care pulverizeaza cu usurinta erbicidul pe plantele daunatoare.
Pentru suprafetele foarte mari exista si dispozitive care pot imprastia erbicidul intr-un mod mai eficient.

Ramanem, totusi, la suprafetele mici la Vermorel. Pentru o aplicare corecta a erbicidului total, se amesteca 100 -200 de mililitri de solutie cu 10 litri de apa si se stropesc plantele pe toata suprafata.

Atentie mare! Erbicidul este absorbit de buruieni prin frunze, asadar, trebuie sa fie aplicat atunci cand acestea sunt mari, nu dupa ce sunt taiate. Daca sunt taiate, s-ar putea ca efectul sa nu fie cel scontat.

Rezultatele aplicarii unui erbicid total se vad in aproximativ 5-7 zile, atunci cand buruienile incep sa se inroseasca si sa moara.

 

Ce altceva mai trebuie sa stii despre erbicidul total?

 

In primul rand, este bine de stiut ca nu are efect asupra semintelor din sol. Astfel, poate sa omoare buruienile existente, insa nu va elimina riscul de reaparitie. Erbicidul total se foloseste doar pe pamantul unde nu exista plante ce doresc a fi salvate, pentru o curatare totala. Daca ai flori, legume sau alte plante in zona si vrei sa le protejezi, este bine sa te asiguri ca frunza lor nu intra in contact cu solutia.

Multa lume este interesata de cat de daunator este un erbicid total, mai ales cand vine vorba despre corpul uman. Din fericire, nu are niciun tip de clasificare toxicologica pentru organismul uman, insa trebuie sa se evite pe cat posibil contactul cu pielea sau cu ochii. Organismele acvatice pot avea, totusi, de suferit in cazul in care intra in contact cu un astfel de erbicid.

Per total insa, este o solutie sigura, atat pentru om cat si pentru animale, singurele care au de suferit de pe urma lui fiind plantele. Daca este aplicat corect, rezultatele vor fi cat se poate de bune.

 

 

One Thought to “Cum aplicam un erbicid total?”

  1. Anonim

    ce efect are erbcidul total ptr om

Leave a Comment