Medicii sălăjeni se întâlnesc, la finele acestei săptămâni, la cea de-a doua ediţie a Balului Medicilor. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 ianuarie, la Restaurant Transilvania, în organizarea Colegiului Medicilor Sălaj. După succesul de care s-a bucurat ediţia din 2017 – una care s-a remarcat prin stil, eleganţă şi bună dispoziţie – organizatorii şi-au propus ca Balul să devină o tradiţie dedicată elitei medicale sălăjene.
„Balul Medicilor 2018 va aduce din nou sub aceeași cupolă medicii sălăjeni din toate specialitățile și le va oferi prilejul să socializeze și să se cunoască mai bine, fără să aibă pe umeri presiunea profesională și socială de zi cu zi. Pentru câteva ore ei vor uita de halatele albe și de stresul cotidian și, cu siguranță, se vor bucura să fie din nou împreună la acest eveniment dedicat lor”, precizează organizatorii.
invitat de onoare a fost LUCAN
Sa nu degenereze cu batai ca la bilantul
politistilor din Simleu