Acesta va putea fi vizionat joi, 2 iunie, în sala de spectacole din Clădirea Transilvania, începând cu ora 18. Filmul a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes pentru trofeul „Palme d’Or” și inclus pe lista realizată de publicația americană „The Hollywood Reporter” sub titlul: „21 de filme de festival” de care se va vorbi anul acesta la Hollywood. Acesta poate fi vizionat în cinematografele din toată țara, începând din 19 mai. Cunoscut în perioada de pregătire sub numele de „Fotografii de familie”, filmul „Bacalaureat”, spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi. Filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni și pe Maria Drăguș. Adrian Titieni a interpretat peste 50 de roluri în filme românești, debutând în anul 1986 în filmul „Pas în doi”, regizat de Dan Pița, iar Maria Drăguș este actrița germană de origine română, care a debutat în „Panglica albă” – filmul lui Michael Haneke recompensat cu „Palme d’Or” în 2009. Fimul „Bacalaureat” este a treia participare a lui Cristian Mungiu în competiția oficială, la precedentele două, filmele sale fiind recompensate cu trofeul „Palme d’Or”, în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și premiile pentru scenariu și interpretare feminină, în anul 2012, pentru „După Dealuri”. Festivalul de Film de la Cannes selectează în competiția oficială circa 20 dintre cele mai bune filme ale anului, alese din 1.800 de filme înscrise în competiție. De precizat este faptul că preţul unui bilet este de opt lei. Biletele se pot achiziţiona de la sediul Casei Municipale de Cultură, de luni până joi în intervalul orar 10-16, respectiv vineri 10-13.