„ATARIA” a înfiinţat prima şcoală rock din ţară

 

Trupa Ataria este o trupă de hard rock – heavy metal clasic care a luat fiinţă în urmă cu 15 ani la Zalău. Ataria a fost imediat recunoscută prin valoarea şi talentul de care a dat dovadă în alegerea repertoriului, unul cu totul special, primind distincţii şi invitaţii de participare la cele mai mari festivaluri internaţionale de gen. În 2006, Ataria a primit distincţia “The most original band in the Eastern Europe”, din partea revistei germane Undergroud Empire, iar în 2011, rockerii au ocupat locul I în „Rock Chart la Road Runner Records”, cea mai mare casă de discuri de profil din SUA timp de şapte săptămâni consecutiv. În acest an, trupa rock a participat la cel mai mare festival Rock de la Bucureşti, T-Festival, precum şi la festivalul „Road to Kavarna”, unde au dovedit că sunt o trupă de care foarte mulţi concurenţi se tem, marii oameni de rock din Romania dar şi de peste hotare apreciind în mod deosebit prestaţia acestora. Până la marea finală ar mai fi un pas, la preselecţii trupa sălăjeană obţinând locul patru din 60 de trupe participante. Finala acestui festival va avea loc în această toamnă. Constituită deja într-o asociaţie puternică, Ataria a devenit ea însăşi organizatoare de evenimente, unul dintre cele mai importante fiind „Romanian Classic Rock Fest” un festival organizat cu sprijinul financiar al Primăriei Zalău; un alt proiect este “Muzica Rock- element al culturii” o serie de întâlniri ce se desfăşoară în şcolile din judeţ, expuneri, evenimente si spectacole în care sunt implicaţi elevii din şcolile şi liceele sălăjene pasionaţi de muzică artă, de instrumente.

De departe, cel mai amplu proiect al Asociaţiei Culturale Ataria îl reprezintă „ACA Rock’N’Roll School”.

Această şcoală reprezintă un concept de şcoală muzicală unic în România, în care absolvenţii vor şti, la finalul cursurilor, absolut tot ceea ce presupune muzica rock, de la creaţie şi vestimentaţie rock, la impresariat, atitudine, prezenţă scenica etc. Este prima şcoală rock din România atestată de autorităţi şi care oferă deplome de absolvire recunoscute.
Nelu Brindea, liderul trupei Ataria, ne-a spus că apariţia unei şcoli adevărate de rock era imperios necesară într-un spaţiu naţional dar şi european în care astfel de şcoli sunt practic inexistente. „Iar acest lucru se resimte”, spune el. ”Spre exemplu, există peste 130 de efecte de chitară, de modele de efecte de chitară, pe care nimeni nu le predă. „Sunt tineri dotaţi, talentaţi, care nu au un cadru în care să-şi dezvolte şi perfecţioneze această pasiune sau, de ce nu, o viitoare carieră de succes”, ne-a declarat Nelu Brindea. Un alt deficit al rock-ului românesc pe care va încerca să o suplinească şcoala de la Zalău, este penuria de organizatori adevăraţi de evenimente a impresarilor serioşi, implicaţi, care chiar înţeleg fenomenul rock şi ştiu să îl promoveze. Fiecare dintre cursanţi va învăţa la cursurile acestei şcoli cum se organizează un concert rock şi cum se impresariază o trupă. Iniţiativa asociaţiei Ataria este una curajoasă şi suntem convinşi că va avea succes. „Avem nevoie de oameni pregătiţi încă de la vârste fragede. Muzica a suferit un proces intens de degradare, tinerii primesc de multe ori ceea ce li se serveşte, calitate îndoielnică, produse comerciale, lipsite de consistenţă şi valoare. ACA Rock’N’Roll School oferă ceea ce mulţi îşi doresc şi anume muzică de calitate înţeleasă, ştiută, aprofundată, un pas pe care mulţi tineri au dorit până acuzm să-l facă, fie că e vorba de cunoaşterea instrumentelor, a atitudinii pe scenă, alegerea unui repertoriu, şi multe altele care până acum nu au fost oferite de nicio instituţie de la noi”, ne-a mai spus liderul proiectului.

 

 

 

One Thought to “„ATARIA” a înfiinţat prima şcoală rock din ţară”

  1. […] Trupa Ataria este o trupă de hard rock – heavy metal clasic care a luat fiinţă în urmă cu 15 ani la Zalău. Ataria a fost imediat recunoscută prin valoarea şi talentul de care a dat dovadă în alegerea repertoriului, unul cu totul special, primind distincţii şi invitaţii de participare la cele mai mari festivaluri internaţionale de gen. În 2006, Ataria a primit distincţia “The most original band in the Eastern Europe”, din partea revistei germane Undergroud Empire, iar în 2011, rockerii au ocupat locul I în „Rock Chart la Road Runner Records”, cea mai mare casă de discuri …read more […]

Leave a Comment