Copiii care iubesc muzica sau care ar dori să înveţe să scrie la un instrument sunt aşteptaţi la activităţile organizate de Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, în cadrul „Grădiniţei muzicale”.
Acţiunea debutează în 3 octombrie şi va avea loc în fiecare zi de miercuri, de la ora 16.30, în sala festivă a unităţii de învăţământ. Printre efectele beneficie ale acestui demers se numără dezvoltarea aptitudinilor cognitive, sociale, fizice, de pricepere, memorie, dezvoltarea capacităţii de soluţionare a problemelor, a dorinţei de a coopera cu părinţii şi colegii de grupă, încurajează socializarea – pe parcursul jocurilor muzicale, copiii învaţă să fie atenţi la cei din jur, să-şi împărtăşească gândurile.
„Grădiniţa muzicală este gratuită şi se adresează copiilor din grupa mare, de la toate grădinițele din Zalău. Mai multe informaţii pot fi obţinute la secretariatul Liceului, telefon 0260-610201.