Trei noi contracte, finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 15 milioane de lei au fost semnate de președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu. Contractele vizează punerea în siguranță a trei poduri, două din ele pe DJ 108S, în localitatea Rus, respectiv Șimișna, și un altul, pe DJ 108E, în localitatea Someș-Guruslău. Pentru toate aceste obiective de investiții, contractele de execuție sunt semnate. Mai mult, pentru podurile de la Rus și Someș-Guruslău au fost emise ordinele de începere a lucrărilor, de la bugetul județului fiind decontate deja primele facturi de 2,5 milioane de lei. Cererile de rambursare aferente urmează să fie depuse în cadrul Programului „Anghel Saligny”. Reamintim că prin acest program național, CJ Sălaj a obținut o finanțare de 140 de milioane de lei, pentru șapte proiecte de infrastructură rutieră.
[…] Trei noi contracte, finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 15 milioane de lei au » Mai multe detalii […]