O lucrare de amploare mult așteptată de zălăuani, va fi demarată la sfârșitul acestei săptămâni: reabilitarea străzii 22 Decembrie 1989 (fostă Crasnei), o stradă foarte importantă și care a fost neglijată, de-a lungul timpului, de administrațiile care s-au perindat la conducerea municipiului. În cadrul ședinței de joi, 9 august, la care au participat viceprimarul municipiului Zalău, Nicolae Fazakas, reprezentanți ai Direcției Tehnice din cadrul instituției, reprezentanți ai SC Euroconstruct, SC Drum Construct și deținătorii de rețele (electrice, de gaz, de cablu TV), s-a stabilit data de 11 august a.c. pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului de investiții „Reabilitare traseu pe drum județean DJ 191 C Nușfalău – Crasna -Zalău – Creaca, pe teritoriul administrativ al municipiului Zalău – Str. 22 Decembrie 1989, tronson I”.
Potrivit reprezentanților Primăriei municipiului Zalău, vor fi executate următoarele categorii de lucrări: reabilitare drum (cu pistă de biciclete, două zone de parcări, opt refugii pentru stațiile de autobuz, spații verzi, refacerea trotuarelor); reparații a trei poduri; canalizare pluvială; instalații telecomunicații – cabluri neconvenționale. Lucrările se vor realiza pe tronsoane, iar pentru buna desfășurare a acestora, începând de sâmbătă, 11 august, circulația rutieră, pe Strada 22 Decembrie 1989, va fi restricționată parțial, folosindu-se o singură bandă de sens. Pentru fluidizarea traficului vor fi montate fi indicatoare și semafoare. Executanții lucrării de reabilitare sunt Euroconstruct și Drum Construct, termenul de execuție fiind de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar valoarea contractului de lucrări este de 8.897.253 de lei inclusiv TVA. Pe durata derulării lucrărilor de modernizare cerem sprijinul locuitorilor străzii 22 Decembrie 1989 și persoanelor care tranzitează zona, cu rugămintea de a nu parca mașinile pe trotuar sau pe carosabil în zona în care este desfășurare de șantier.
In 12 luni sa ziceti ca peticiti, altfel e imposibil sa realizati toate lucrurile punctate, asta e clar. Dar exprimarea da bine pt campania urmatoare, asta e clar. Rezultatul va fi dezamagitor, ca tot ce se „reabiliteaza in bataie de joc si pe o caruta din banii nostrii” in satul nostru, cu aceleasi „aer” comunist, si plin de pensionari.
Pe str 22Dec1989 mai mereu se circula pe un sens, din cauza masinilor parcate pe o parte si alta ale sensurilor de mers. Cum ar fi daca ” asa zisi militienicomunitari” si-ar face cu adevarat treaba? Si nu locatarii sa aiba rabdare…
Olitia Locala nu da amenzi dupa cum au ei chef ! zonele se stabilesc de catre primar si /sau alti din primarie ! cat timp nu au unda verde la „dat amenzi” acestea se vor da doar „punctual” ! in Zalau doar o masina din 5 are loc de parcare !