Prin intermediul Autorității Fondului de Mediu, administrația locală a municipiului a obținut o finanțare în valoare de 702.943 de lei pentru instalarea a patru stații de încărcare pentru vehicule electrice, două în parcarea din spatele clădirii primăriei și două în parcarea de la Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Vor fi furnizate, montate și puse în funcțiune patru stații de încărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice și vor fi racordate coloanele de legătură între blocurile de măsură și tablourile electrice care deservesc stațiile de încărcare. Lucrările vor fi demarate la sfârșitul acestei luni. Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, 10 la sută din valoarea contractului reprezintă contribuția financiară asigurată din bugetul local. În același context, prin intermediul unui Acord de parteneriat încheiat între Municipiul Zalău și Asociația pentru Electromobilitate din România – AERO, va fi instalată o stație de încărcare pentru vehicule electrice în parcarea de pe strada 9 Mai, din zona Casei de Cultură a Sindicatelor. În cadrul acestui parteneriat, în mod gratuit, Municipiul Zalău va asigura terenul, iar Asociația va pune la dispoziție stația electrică de încărcare.