Compania de Apă „Someș” a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru „Reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei Gilău”, parte a mega-proiectului în valoare de 355,6 de milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.
Contractul de lucrări are o valoare de 57.840.000 de lei, cu o durată de execuție de maximum 27 luni și reprezintă cea de-a treia etapă majoră de investiții în modernizarea acestei stații de tratare după 1990, consecutiv celor realizate în cadrul programelor de investiții din fonduri europene MUDP II (1997-2002) și ISPA (2003-2009). Principalele intervenții vor consta în reabilitarea micrositelor, a decantoarelor și a stației de filtre, respectiv construirea a două noi laboratoare de analiză a calității apei. De asemenea, va fi modernizat și sistemul SCADA, de monitorizare automată a activității. Nu în ultimul rând, prin derularea procesului de deshidratare și reținere a nămolului provenit din decantare, investiția va contribui și la o mai bună protecție a mediului. Stația de tratare a apei Gilău este una dintre cele mai importante instalații civile de acest tip gestionate de Compania de Apă „Someș” S.A., capabilă să filtreze, la cei mai înalți parametri, apa preluată dintr-o sursă supraterană. Cantitatea de apă tratată zilnic este de circa 150.000 de mc, cea anuală depășind 52 de milioane de mc. În urma modernizării acesteia și după finalizarea aducțiunii Cluj-Sălaj, stația de tratare Gilău va deservi inclusiv o parte însemnată din județul Sălaj.