Mai multe garaje şi copertine, aflate în centrul oraşului pe strada Unirii, în spatele Şcolii Gimnaziale Simion Bărnuţiu din municipiu, urmează să fie demolate. Decizia privind eliberarea zonei a fost cuprinsă într-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Consiliu Local, fiind aprobată de consilieri. Desfiinţarea acestora este neceasară pentru executarea proiectului „Pietonizare strada Unirii”. În total este vorba 14 garaje şi copertine, aflate pe o suprafaţa de 4.383 de metri pătraţi. Potrivit proiectului de hotărâre, obiectivul general este modernizarea zonei, reducerea aglomerării de persoane, efectuarea unei legături pietonale între strada Unirii şi bulevardul Mihai Viteazul, modernizarea pasajului pietonal existent, prin refacerea pavajului şi acoperirea acestuia cu vele solare cu rol de umbrire şi protecţie împotriva intemperiilor. „Cu ocazia deplasării în teren, pe strada Unirii, am constatat că în zona de execuţie a lucrărilor de modernizare sunt amplasate garaje şi copertine inestetice, având un aspect dezolant, ceea ce conferă zonei un aspect insalubru şi neîngrijit. Este necesar îmbunătăţirea aspectului, factorilor de mediu şi a condiţiilor de viaţă în mediul urban, pentru reducerea poluării aerului şi înfrumuseţarea aspectului urbanistic al municipiului Zalău”, se arată în proiectul de hotărâre. Clauzele cuprinse în contractele de închiriere a terenului pe care sunt amplasate garaje şi copertine, prevăd posibilitatea încetării acestora la iniţiativa uneia dintre părţi cu o notificare prealabilă de 15 zile a celeilalte părţi, caz în care, proprietarul garajului sau copertinei are obligaţia de a proceda la eliberarea amplasamentului în termen de 30 de zile de la data încetării. În caz contrar, se va proceda la demolarea acestora de către Primăria Zalău.
[…] Mai multe garaje şi copertine, aflate în centrul oraşului pe strada Unirii, în spatele Şcolii Gimnaziale Simion Bărnuţiu din municipiu Citeste mai mult […]
Nu există garaje inestetice, garajele pot fi cu autorizație de construcție sau nu !