Se apropie termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale

Zălăuanii care trebuie să-și plătească impozitele și taxele la bugetul local sunt așteptați la serviciul impozite și taxe din cadrul Primărie Zalău până la finalul lunii în curs – 30 iunie. Și asta pentru a nu plăti majorări de întârziere. Primăria municipiului Zalău reaminteşte contribuabililor, persoane fizice şi juridice, că în anul 2020 primul termen de plată stabilit prin Legea privind Codul fiscal la data de 31 martie a fost prelungit printr-o ordonanță de urgență până la data de 30 iunie. Astfel, în condițiile în care impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an în curs de către contribuabilii persoane fizice și juridice, este achitat până la data de 30 iunie contribuabilii persoane fizice beneficiază de o bonificație de zece la sută, iar contribuabilii persoane juridice de o bonificație de cinci la sută din valoarea acestor impozite. ”Atragem atenția că în cazul contribuabiliilor care nu efectuează plata la termen a obligațiilor fiscale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula conform prevederilor legale majorări de întârziere în cuantum de 1 la sută pe lună și fracțiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv”, se arată într-o informare a Primăriei Zalău. Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, contribuabililor, persoane fizice și juridice, li se recomandă să achite la termen impozitele și taxele datorate bugetului local. Plata se poate efectua în numerar sau prin intermediul cardului bancar la ghişeele din cadrul Primăriei municipiului Zalau, în numerar la ghișeele CEC BANK SA, prin virament bancar în conturile municipiului Zalău afișate pe site-ul www.zalausj.ro secțiunea Taxe și impozite locale, precum și electronic, cu cardul, prin intermediul paginii web www.ghiseul.ro pentru persoane fizice. Ca noutate, Primăria Zalău anunță că a implementat soluția informatică pentru plata cu cardul prin intermediul paginii web www.zalausj.ro/Secțiunea plătește online cu cardul, pentru persoanele juridice, care doresc să utilizeze această metodă de plată, cu precizarea că pentru orice plată efectuată de către aceștia nu se percepe nici un comision agentului economic.

Leave a Comment