Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma a convocat, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale (UAT-uri) din judeţ, în contextul extinderii campaniei de vaccinare anti-COVID în mediul rural. În cadrul întâlnirii, prefectul județului Sălaj a precizat faptul că incidenţa la nivel judeţean este în scădere, în principal datorită restricţiilor impuse de autorităţi, a vacanţei şcolare prelungite, dar şi a debutului campaniei de vaccinare, însă este nevoie în continuare de respectarea, mai ales în perioada Sărbătorilor Pascale, a distanţării fizice şi a portului măştii, pentru a păstra această tendinţă. Prefectul a reiterat faptul că vaccinarea este, în prezent, cea mai sigură cale de reîntoarcere la normalitate, motiv pentru care, pe lângă actualele centre de vaccinare din judeţ, se intenţionează extinderea vaccinării în cadrul companiilor, pentru angajaţii proprii, dar şi în mediul rural, cu accent pe comunităţile izolate.
În acest context, autorităţile implicate în procesul de vaccinare au cerut deja sprijinul reprezentanţilor cultelor religioase şi al directorilor de şcoli, un rol important urmând a avea medicii de familie. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a adăugat faptul că vaccinarea în mediul rural se va derula prin cabinetele medicilor de familie, cu sprijinul specialiştilor DSP, dar şi prin centre de vaccinare “ad-hoc”, organizate în locaţii precum săli de clasă, sedii de primărie sau alte clădiri care oferă condiţiile necesare. Pentru buna desfăşurare a campaniei de vaccinare s-a solicitat sprijinul administraţiilor locale pentru catagrafierea persoanelor care doresc să se vaccineze, identificare locaţiilor şi alte detalii organizatorice. Ligia Marincaş a subliniat faptul că pentru această campanie nu este necesară înscrierea în platforma de vaccinare, fiind disponibile toate cele trei vaccinuri – Pfizer, Astra Zeneca şi Moderna.